Cea de-a patra ediție a Memorialului „Constantin Tită” va avea loc în acest weekend

Cea de-a patra ediție a Memorialului „Constantin Tită” va avea loc la Râmnicu Vâlcea în cursul zilelor de vineri și sâmbătă. La turneu vor participa SCM Craiova, HCM Roman, CSM Ploiești și o selecționată a municipiului Râmnicu Vâlcea.

La turneul ce va avea loc în Sala „Traian” din Râmnicu Vâlcea vor participa trei echipe din Liga Națională de handbal feminin, SCM Craiova, CSM Ploiești și HCM Roman plus o formație care va reprezenta municipiul Râmnicu Vâlcea. Cea de-a patra, o selecționată a municipiului Râmnicu Vâlcea, va înlocui câștigătoarea precedentelor trei ediții, Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Municipiul Râmnicu Vâlcea va fi reprezentat de o selectionată locală, formata dintr-un mix de jucătoare consacrate, precum Stăncuța Guiu, Roxana Cherăscu și Nicoleta Safta, și câteva junioare de perspectivă. Formația vâlceană va fi condusă de pe bancă de antrenorul emerit Aurelian Roșca. „Ne bucurăm că putem participa la acest turneu. Era păcat ca la Memorialul Constantin Tită sa nu fie prezentă nicio echipa din Vâlcea. Pentru mine, orice meci este un câștig. Vom participa cu mare plăcere la acest turneu”, a declarat Aurelian Roșca.

Pentru partidele care vor avea loc vineri și sâmbătă, în cadrul Memorialului „Constantin Tită”, intrarea spectatorilor va fi liberă.
 

Programul turneului memorial „Constantin Tită”

Vineri 21 decembrie

ora 9:30 Vâlcea – SCM Craiova
ora 11:30 HCM Roman – CSM Ploiești

ora 17:00 Vâlcea – CSM Ploiești
ora 19:00 HCM Roman – SCM Craiova

Sambata 22 decembrie

ora 9:00 HCM Roman – Vâlcea
ora 11:00 SCM Craiova – CSM Ploiești
ora 12:20 Festivitate de premiere

Publicat: 20 12. 2012, 09:17
Actualizat: 20 12. 2012, 09:18