Cazul „Ecusoanele” NU mai poate schimba clasamentul sezonului regulat. Curtea de Apel nu va da miercuri nicio decizie în acest caz. FRH a lămurit cum stau lucrurile în privința procedurilor inițiate de CSM București în Justiție

Clasamentul Ligii Naționale de handbal feminin înregistrat la sfârșitul zilei de marți, când se va încheia și ultima etapă, va fi cel care va stabili și meciurile din play-off. Cazul „Ecusoanele” nu mai poate produce nicio schimbare la vârf, susține FRH, astfel că trei echipe sunt deja sigure de locurile pe care le va ocupa la sfârșitul sezonului regulat, indiferent de rezultatele ultimei etape: Corona Brașov – locul 3, SCM Craiova – locul 4, HCM Roman – locul 5.

Într-un comunicat postat pe site-ul oficial, Federația Română de Handbal a adus mai multe clarificări în Cazul „Ecusoanele”. Din start, forul prezidat de Alexandru Dedu susține: „Cazul > nu mai poate schimba clasamentul sezonului regulat. Cazul a fost deja soluționat deja de comisiile cu atribuții jurisdicționale ale Federației Române de Handbal. CSM București a exercitat căile de atac regulamentare și statutare, fără ca decizia Comisiei de Apel prinvind pierderea jocului cu SCM Craiova să fie desființată”.

Apoi, în comunicat se specifică foarte clar: „Clubul CSM București nu a apelat deciziile FRH în fața Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne”. În statut și regulamente nu prevăd calea de atac la TAS: „Clubul nu a fost atenționat niciodată de către FRH că o eventuală hotărâre pronunțată de forul internațional nu ar fi luată în considerare. Din contră, în momentul în care clubul CSM București a întrebat FRH dacă este de acord ca acest caz să se judece la TAS, răspunsul a fost afirmativ în condițiile în care toate părțile implicate sunt de acord, conform modului der funcționare al TAS”.

CSM București a renunțat să mai atace decizia Consiliului de Administrație la TAS și a încercat să-și recâștige punctele la Curtea de Apel București. Constantin Căliman a precizat pentru ProSport că gruparea pe care o conduce ar putea avea miercuri o decizie în Cazul „Ecusoanele”. Federația Română de Handbal susține că acest lucru este imposibil.

„În data de 27 februarie a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București o cerere de chemare în judecată împotriva FRH prin care CSM București a solicitat instanței suspendarea aplicării hotărârii Comisiei de Apel din 30 septembrie 2014 și a deciziei Consiliului de Adminstrație din 9 februarie 2015. La data de 8 aprilie, Curtea de Apel a respins cererea de suspendare formulată de CSM București, menținând efectele hotărârii Comisiei de Apel a FRH din 20 septembrie”, a fost prima clarificare făcută de FRH la procedurile inițiate de CSM.

A doua lămurire făcută de FRH a fost următoarea: „În data de 31 martie a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București o cerere de chemare în judecată împotriva FRH prin care CSM București a solicitat instanței de această dată anularea hotărârii Comisiei de Apel din 30 septembrie și a deciziei Consiliului de Administrație al FRH din 9 februarie. În acest dosar nu se va pronunța nicio decizie miercuri, așa cum în mod greșit se susține în articolul ProSport. FRH nici nu a primit vreo citație în acest dosar, iar informațiile publice arată că nu s-a stabilit încă un termen pentru judecarea cauzei”.

În atare condiții, clasamentul Ligii Naționale de handbal nu mai poate suferi nicio modificare, iar CSM București, HCM Baia Mare, dar și alte formații care ar fi stat după această decizie își vor afla adversarii și parcursul în play-off după etapa care se încheie marți seara.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

 

Publicat: 21 04. 2015, 12:13
Actualizat: 21 04. 2015, 14:55