Care Euro? În ce săli?** EHF a nominalizat țările care pot prelua turneul final de la Olanda, iar România nu e printre ele

România și-a anunțat ieri intenția de a organizare a Campionatului European din iarnă (4-16 decembrie), la o zi după ce Olanda a precizat că nu mai poate găzdui turneul final. Scrisoarea de intenție trimisă de FRH fie n-a mai ajuns la Viena, fie forul continental a omis România. Cert este că EHF nu a nominalizat țara noastră printre candidați.

Handbalul feminin regresează, atât ca rezultate, cât și din punct de vedere al interesului. Refuzul Olandei de a găzdui Campionatul European s-a transformat însă într-o șansă pentru șeful FRH, cel puțin la nivel mediatic. A considerat, probabil, că întrecerea din decembrie poate fi o șansă mai bună pentru națională să se ridice din nou după ce s-a prăbușit în ultimul an, dar și că ar avea un alt impact asupra handbalului, intrat într-o criză de imagine și identitate.

N-avem nicio sală competitivă
La nici 24 de ore de la anunțul făcut de EHF vizavi de Olanda, Cristian Gațu a susținut că a primit acordul verbal al premierului Victor Ponta și al șefului ANST, Carmen Tocală, și că va depune candidatura României. „Toată lumea a văzut pozitiv intenția noastră. Astfel, am anunțat patru locații principale, adică București, Piatra Neamț și Craiova, cu săli de câte 5000 de locuri, plus Cluj, cu 7500 de locuri”, a declarat Gațu. La rezerve a trecut Vâlcea, Oradea și Bacău.

Tot entuziasmul produs de această tentativă a pornit din start cu o mare hibă, baza materială, care ar trebui pusă la punct în mai puțin de șase luni, într-o țară în care totul se urnește cu viteza melcului. România a intrat într-o cursă fără a avea, ieri, nicio sală la cel mai înalt nivel. La București s-ar juca în aceeași „Polivalentă”, care a „cedat” de fiecare dată la evenimentele majore, sala din Craiova se află în renovare de mai bine de un deceniu, iar lucrările la noua arenă din Cluj s-au sistat încă de acum câteva luni cu perspectiva unor procese lungi la tribunal.

A mai ajuns scrisoarea de intenție la EHF?
Spre seară, toate intențiile României de a câștiga organizarea Campionatului European s-au transformat doar în întrebări. Printr-un comunicat postat pe site-ul oficial, EHF a nominalizat cele nouă țări care și-au exprimat oficial de a prelua organizarea turneului final de la Olanda: Croația, Danemarca, Islanda, Norvegia, Polonia, Rusia, Serbia, Slovacia și Suedia. Surprinzător, nu și România, deși Cristian Gațu precizase un punct de vedere oficial. Fie scrisoarea de intenție a FRH nu a mai ajuns pe masa forului din Viena și totul a fost o „fumigenă”, fie a fost o scăpare a EHF-ului, care nu a nominalizat România printre candidate.

12 ani au trecut de la unicul campionat european organizat de România

ALTE ȘTIRI

TENIS / ROLAND GARROS
Federer – Djokovic, meci pentru finală

Roger Federer îl va întâlni pe Novak Djokovic în semifinalele turneului masculin de la Roland Garros. Elvețianul a trecut ieri, în sferturi, de argentinianul Juan Martin del Potro, scor 3-6, 6-7 (4), 6-2, 6-0, 6-3, în timp ce Djokovic a câștigat partida cu francezul Jo Wilfried Tsonga, 6-1, 5-7, 5-7, 7-6 (8/6), 6-1. Azi, în sferturi: David Ferrer – Andy Murray și Rafael Nadal – Nicolas Almagro.

TENIS / ROLAND GARROS
Sam Stosur – Sara Erani, prima semifinală

Australianca Samantha Stosur (favorită 6) și italianca Sara Errani (a 21-a favorită) se vor întâlni într-una din semifinalele turneului feminin de la Roland Garros. Stosur a învins-o în sferturi pe Dominika Cibulkova (Slovacia), 6-4, 6-1, în timp ce Errani a trecut cu scorul de 6-3, 7-6 (7/2) de Angelique Kerber (Germania).

RUGBY / ECHIPA NAȚIONALĂ‚
Marius Tincu s-a retras

Marius Tincu (34 ani) a anunțat că a decis să să pună capăt carierei de jucător la echipa națională, din cauza unor probleme la genunchi, dar că rămâne alături de „stejari” în calitate de antrenor secund al reprezentativei. Selecționerul Harry Dumitraș a comentat decizia lui Tincu, jucător încă legitimat în Franța, la Perpignan: „Se simte deja lipsa lui Marius Tincu, dar cred că este un câștig în stafful echipei României”.

HANDBAL / OLTCHIM
Farcău și Ungureanu rămân

Extrema dreaptă a naționalei României și a campioanei Oltchim, Ramona Farcău, și-a prelungit contractul cu echipa vâlceană pe încă un sezon. Și portarul Paula Ungureanu a semnat o nouă înțelegere cu Oltchim, pe un sezon, la revenirea din concediul de maternitate. În 15 ianuarie 2012, Paula aducea pe lume un băiețel, Paul Ioan, astfel că a fost nevoită să stea departe de terenul de handbal.

CICLISM / TURUL ROMÂNIEI
Matja Kvasina, câștigător

Croatul Matja Kvasina, de la echipa Tușnad Cycling Team, a câștigat etapa a V-a a Turului ciclist al României, desfășurată, ieri, între localitățile Siret și Suceava, pe o distanță de 159 de kilometri. Kvasina a încheiat parcursul în trei ore, 48 de minute și 56 de secunde, fiind urmat de Andrei Nechita, de la naționala României, și de ucraineanul Denis Karnulin (Lampre). După etapa a cincea, în clasamentul general lider a devenit Matja Kvasina, urmat de Andrei Nechita la două secunde și de ucraineanul Maxim Vasiliev (Lampre) la 19 secunde.

Publicat: 06 06. 2012, 08:05
Actualizat: 06 06. 2012, 08:06