Calificarea nu este suficientă pentru Vestergaard:** „Vrem cinci victorii, nu voi face experimente”

Antrenorul echipei Oltchim, Jakob Vestergaard, a declarat la finalul partidei cu Randers HK, câștigată duminică seară, cu scorul de 27-23, că își dorește victorii și în cele două meciuri care au mai rămas de jucat în grupa A a Ligii Campionilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Eu rulez lotul în meciurile de campionat, nu în Liga Campiuonilor. În disputele interne fiecare jucătoare are șansa să evolueze, să arate forma în care este. Chiar dacă suntem calificați în grupele principale nu voi face experimente pe final. Vrem primul loc, vrem maximum de victorii, ne ducem la Viena să luam ambele puncte”, a spus Vestergaard.

În ceea ce privește meciul contra nordicelor, danezul a spus că a fost mai dificil decât cel din deplasare. „Ca și în Danemarca a fost un meci atipic. Am învins, dar parcă a fost mai dificil decât în deplasare. În prima repriză nu am avut apărarea pe care mi-o doream, dar Paula Ungureanu a fost fantastică. În repriza secundă le-am contracarat apărarea avansată, a fost mai bine pentru noi. Și de această dată Bulatovici a fost ținută om la om, dar avem soluții și într-o altfel de situație”, a afimat el.

Vestergaard și-a făcut planul pentru grupele principale: „E important să mergem de pe primul loc, vom întâlni astfel două formații de pe poziția secundă și numai o lideră. Am câteva echipe care mi-ar plăcea să le evităm dar e secret, vă spun după tragerea la sorți”.

Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a obținut duminică, pe teren propriu, cea de-a patra victorie consecutivă în grupa A din Liga Campionilor, cu danezele de la Randers HK, scor 27-23 (10-10), calificându-se matematic în grupele principale.

Cu patru victorii la activ și 8 puncte, Oltchim este lider în grupa A și nu mai poate pierde calificarea în grupele principale, cu două etape înainte. Hypo Viena se află pe locul 2, cu 6 puncte, Randers pe 3, cu 2 puncte și Buxtehuder pe 4, cu 0 puncte, după patru etape.

Oltchim mai are de jucat meciurile cu Hypo Viena, în deplasare (11 noiembrie) și cu Buxtehuder SV, pe teren propriu (18 noiembrie).

Sursa: Mediafax

Publicat: 04 11. 2012, 22:34
Actualizat: 04 11. 2012, 22:35