Calificare nebună!** Tadici a ajuns cu HC Zalău în optimile Cupei EHF după o „dublă” de poveste cu Valur Reykjavik

Formația lui Tadici a remontat în partida retur un handicap de șapte goluri după 30 de minute, scor 9-16
HC Zalău a acceptat să joace ambele partide în Islanda din motive financiare. Trupa lui Tadici a economisit 8.500 de euro

Finalistă în primăvară în Cupa EHF, HC Zalău a pornit în noul sezon al cupelor europene cu o poveste plină de ciudățenii și suspans. Echipa lui Gheorghe Tadici s-a calificat în optimile competiției întrucât a primit mai puține goluri acasă, deși a disputat ambele meciuri pe terenul adversarei, Valur Reykjavik! După o rețetă pe care a brevetat-o în sezonul trecut, Tadici a decis și acum să joace ambele manșe în două zile, de această dată în deplasare. Vineri seara, HC Zalău a cedat cu 24-23, dar a câștigat meciul retur, la nici 24 de ore, cu 22-21. Pentru că la programarea inițială meciul doi a fost considerat „acasă” pentru formația sălăjeană, calificarea a fost obținută pe criteriul golurilor mai multe înscrise în deplasare.

Islandeze „observate” de un islandez
Povestea a început cu o mare problemă, cea financiară, având în vedere că o deplasare în Islanda nu este tocmai ieftină, iar HC Zalău nu se poate lăuda cu un buget consistent. „Pentru că Valur Reykjavik nu a acceptat să joace două meciuri la Zalău, ne-am dus noi să disputăm ambele manșe în Islanda. Așa am economisit 8.500 de euro”, spune Tadici. A avut părți neprevăzute, în condițiile în care observatorul și-a rupt mâna și nu a mai ajuns în Islanda. „Vă dați seama ce au făcut arbitrii, mai ales că pe margine a stat observator din Islanda”, a continuat antrenorul. Spre final, toată „aventura” a căpătat o notă dramatică, dar cu happy-end.

„Era să fac infarct!”
HC Zalău a avut un handicap de șapte goluri în retur după 30 de minute (9-16), dar a reușit o revenire de zile mari. „Era să fac infarct, nu-mi amintesc să mai fi trăit demult o asemenea partidă. Am retrăit momentele din 1996, când am câștigat finala City Cup, tot cu goluri mai multe marcate în deplasare”, a declarat Tadici, care împreună cu echipa a mai avut de îndurat și gerul. „A fost atât de frig, încât nu puteai să ieși afară”, a povestit antrenorul.

Tadici a privit duelul româno-islandez și prin prisma confruntării echipelor naționale din grupa D a CE din Serbia (5 decembrie). Concluzia? „Islandezele sunt foarte puternice, am primit un semnal! Cinci jucătoare de la Valur sunt și la națională și vor fi prezente în Serbia. Nu avem voie să subestimăm Islanda, va fi un adversar periculos”, a conchis selecționerul Gheorghe Tadici.

HC Zalău își va afla adversarul din optimile Cupei EHF pe 20 noiembrie

Tot ieri, în turul 3 al Cupei EHF, Dunărea Brăila a fost învinsă în Rusia de Kuban Krasnodar, cu 28-22, în manșa tur. Returul e sâmbătă, la Brăila

Tot ieri, Danubius Galați a fost eliminată în Cupa Cupelor, după ce a pierdut și meciul secund cu Bera Bera (Spania), scor 22-19. Cu o zi mai devreme, formația gazdă câștigase și turul, cu 26-23

Foto: Robert Benția

Publicat: 12 11. 2012, 08:46
Actualizat: 12 11. 2012, 14:24