CALCULE | CSM București și SCM Rm. Vâlcea, în drum spre sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Scenariul prin care „tigroaicele” pot câștiga Grupa 1. Așa se potrivește și o „dublă” istorică în Europa

Cristina Neagu de la CSM Bucuresti (echipament albastru) incearca sa paseze in timpul meciului impotriva celor de la Minaur Baia Mare, partida contand pentru runda cu numarul 16 din Liga nationala de handbal feminin, miercuri 5 februarie 2020. EDUARD VINATORU / MEDIAFAX FOTO

CSM București și SCM Rm. Vâlcea au avut o primă jumătate de competiție reușită în grupele principale ale Ligii Campionilor, ambele urcând pe locuri de calificare în sferturile de finală. Bilanțul a fost identic în ambele cazuri, două victorii și o înfrângere. Fiecare mai are la dispoziție trei meciuri pentru a confirma șansele de azi. Ba chiar, „tigroaicele” pot forța o clasare mai bună, care să le faciliteze tentativa de a reveni în Final Four.

CSM București a început foarte prost anul, cu o înfrângere la Ferencvaros (23-33). Formația lui Adi Vasile a realizat însă pericolul la care s-a expus, că ar putea rata inclusiv calificarea în sferturile de finală, astfel că s-a trezit și a obținut apoi două victorii mari, 32-27 cu Metz (acasă) și 25-23 cu Vipers Kristiansand (deplasare). În urma acestor rezultate, „tigroaicele” au urcat pe locul 4 în grupă, fiind la două puncte distanță de trioul din frunte, Metz – Rostov – Esbjerg. După trei jocuri, CSM București a câștigat un punct în raport cu Metz și a pierdut unul față de Esbjerg.

Situația în Grupa 1 a Ligii Campionilor:

În următoarele trei etape din Main Round (ultimele), CSM București va avea două partide pe teren propriu, cu Ferencvaros (21 februarie) și Vipers Kristiansand (7 martie). Dacă va fructifica avantajul terenului propriu, va fi sută la sută în sferturile de finală. Pentru locul 4, s-ar putea să-i suficientă și doar o victorie cu Vipers în ultima rundă, dar până acolo ar trebui ca FTC să nu obțină patru puncte cu CSM și Esbjerg.

Cum ajunge CSM București pe locul 1 în Grupa 1 a Ligii Campionilor

Pentru CSM București va conta și cu cine se va împerechea CSM București în sferturile de finală. Echipa lui Adrian Vasile trebuie să-ți propună mai mult de locul 4, pentru că altfel s-ar putea împerechea cu Gyor (dacă învinge la Brest Bretagne sau termină la egalitate cu cel puțin 54 de goluri la total). Cu șase puncte în cele trei jocuri, incluzând o victorie la Metz, formația bucureșteană are garantat locul 3 în grupă, pentru că va fi cel puțin la egalitate de puncte cu adversara din Franța, cu care va avea avantajul meciurilor directe. Peste Rostov și Esbjerg va fi mai greu de trecut, pentru că în acest caz depinde și de jocul rezultatelor. Ambele trebuie să piardă trei puncte în următoarele trei etape, având în vedere că au meciurile directe de partea lor la egalitate cu CSM. Există și un scenariu ca Metz să bată Esbjerg sau Rostov, CSM să câștige șase puncte, caz în care se poate ajunge la un clasament în trei, iar „tigroaicele” ar termina astfel pe locul 2 în Grupa 1.

Există și varianta fericită, ca echipa CSM să termine pe primul loc, dar în acest caz ar fi nevoie și de ajutorul echipei Metz. Bucurețti să facă 6 puncte, iar Metz 4 puncte în următoarele 3 etape. Într-un clasament în patru la egalitate de puncte, CSM București și Metz ar avea șapte puncte, iar Rostov și Esbjerg, câte 5 puncte.

SCM Rm. Vâlcea ar mai avea nevoie de o victorie la Ljubljana pentru calificarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor

SCM Rm. Vâlcea a pierdut doar cu Gyor în primele trei etape (20-29), rezultatele înregistrate fiind în graficul așteptat.

Echipa lui Florentin Pera mai are nevoie, teoretic, doar de o victorie în următoarea etapă la Krim Ljubljana pentru a se califica în sferturile de finală. Ar obliga astfel ca Savehof să câștige patru puncte, cu victorie obligatorie la Vâlcea la cel puțin șase puncte diferență. Un scenariu greu de imaginat.

Vâlcea nu poate spera la mai mult de locul 4 în Grupa 2. Apoi, dacă CSM va încerca să evite Gyor și Brest în „sferturi”, SCM nu poate fugi după un adversar anume în următoarea fază a competiției, având în vedere situația foarte echilibrată din Grupa 1. Cine știe, poate printr-o minune vom avea chiar „sfertul” istoric dintre CSM București și SCM Rm. Vâlcea. Șansele sunt mici, dar există!

Publicat: 10 02. 2020, 11:06