Bugetul celui mai bogat club de handbal din Europa este peste totalul sumei care se investește în Liga Zimbrilor. Cu o excepție, cluburile din Franța alocă pentru salarii între 25 și 31 la sută din valoarea bugetelor

Înaintea noului sezon al Ligii Naționale de handbdal din Franța (masculin), handnews.fr a publicat bugetele celor 14 echipe care vor lua startul în competiție. Lider detașat este PSG, care a anunțat un buget de 17,4 milioane de euro, adică mai mult decât suma totală care se cheltuie în Liga Zimbrilor din România, unde doar 3-4 echipe depășesc un milion de euro.

PSG este și cel mai bogat club din Europa la handbal, mărindu-și chiar „ecartul” față de principalele adversare din Liga Campionilor. Spre exemplu, cel mai bogat club din Bundesliga, THW Kiel, are un buget în jur de 9,5 milioane de euro. De remarcat faptul că la campioana Franței evoluează patru din cei mai bine plătiți jucători ai lumii, Nikola Karabatic, Mikkel Hansen, Thierry Omeyer și Luc Abalo.

În campionatul Franței, diferența față de al doilea club din punct de vedere financiar este și mai mare, de aproape 10,2 milioane de euro. Montpellier, club care activează de asemenea în Liga Campionilor, are un buget de 7,24 milioane de euro. Echipa românilor Rareș Fortuneanu, Alexandru Șimicu și Mihai Popescu – St. Raphael – are un buget de 4,1 milioane de euro.

Nantes, clubul care face parte din aceeși grupă a Ligii Campionilor cu Dinamo, a anunțat oficial un buget de 4,9 milioane de euro, fiind pe locul 3 la acest capitol în Franța. Investițiile sunt în creștere cu 8,4%, sumă care acoperă venirile a doi handbaliști de clasă în această vară, Dominik Klein și Eduardo Gurbindo.

De remarcat faptul că în Franța, la handbal, dar și la alte discipline, bugetele sunt făcute publice la începutul fiecărui sezon.

Revenind la PSG: Doar 31% din bugetul de 17,4 milioane de euro reprezintă masa salarială a jucătorilor și staff-ului tehnic. Clubul parizian cheltuie plătește salarii în valoare de 5,4 milioane de euro. Doar la St. Rapahel procentul salariilor din bugetul total este mai mare, de 39%. În rest, toate celelalte cluburi cheltuie pe salarii între 25 și 30% din bugetul avut la dispoziție. Ar fi interesant de știut cam cât la sută din totalul unui buget cheltuie cluburile din România pe salarii!

În fine, să evidențiem faptul că bugetul PSG, a celui mai bogat club de handbal din lume, este sub 5% din valoarea bugetului echipei de fotbal care poartă același nume. Qatarezii investesc la fotbal, anula, în jur de 500 de milioane de euro. Este adevărat, la fotbal, o mare parte din investiții se amortizează.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Publicat: 21 09. 2016, 17:52
Actualizat: 21 09. 2016, 18:28