Berbecaru revitalizează HCM-ul Râmnicu Vâlcea, echipă care speră în premieră la cupele europene! „Fetele și-au schimbat atitudinea față de handbal!”

Cu Petre Berbecaru președinte și cu antrenorii Gheorghe Sbora și Luminița Dinu pe bancă, HCM Râmnicu Vâlcea este revitalizată  și a obținut în acest an trei victorii din tot atâtea meciuri.

HCM a dovedit ieri la Cluj că victoriile din etapele trecute, cu Brăila și Craiova nu au fost întâmplătoare. Vâlcencele s-au impus cu 26-23 și au reintrat în lupta pentru calificarea în cupele europene.  Austriaca Petre Blazek a fost cea mai bună jucătoare de pe teren și a făcut adevărate  minuni în poarta oltencelor. În minutul 51, gazdele conduceau cu  22-21, dar experimentatul Gheorghe Sbora a cerut inspirat time-out, după care  Vâlcea a marcat cinci goluri consecutive și a avut un final fără emoții.

Conducătorul clubului, Petre Berbecaru este mulțumit că echipa și-a schimbat complet atitudinea la pregătire, fapt care se reflectă în forma bună arătată la meciurile oficiale. „Acesta este secretul, după multe contre pe care le-am avut cu fetele, s-a schimbat atitudinea lor, pentru că valoarea lor este aceeași, nu se putea schimba peste noapte! S-a schimbat  însă atitudinea lor față de handbal și de performanță, trag din greu la antrenamente. În plus, dacă până acum erau doar niște grupulețe, acum fetele au început să fie o adevărată echipă”, a spus Petre  Berbecaru.

Șeful HCM-ului nu se gândește deocamdată la o calificare în cupele europene, obiectiv ce părea total compromis în iarnă. „Haideți să nu ne entuziasmăm și să legăm aceste victorii cu alte succese. Dacă nu vom pierde nici meciul următor, la Brașov, începem să ne facem alte calcule. Deocamdată, însă, important este să continuăm la fel și fetele să aibă aceeași atitudine față de performanță!„, a mai spus Petre Berbecaru.


Articol publicat de Adi Georgescu

Publicat: 19 01. 2017, 11:18
Actualizat: 25 01. 2017, 13:04