Avădănii, aproape de Oltchim

După ce și-a reziliat contractul cu echipa de Liga I Dunărea Brăila, extrema dreaptă Elena Avădănii (28 ani) este aproape de a semna cu campioana Oltchim Rm. Vâlcea. Golgheteră a naționalei României la Europenele din 2004, Avădănii se antrenează de câteva zile la Rm. Vâlcea, sub comanda croatului Ivica Rimanic. Extrema are mari șanse să rămână în Zăvoi, mai ales că, fiind liberă de contract, Oltchim nu trebuie să plătească nimic pentru transferul ei. „Avădănii (foto) este deocamdată în probe la noi, iar antrenorul Rimanic va decide dacă o vom opri sau nu.

În primăvară am avut două extreme accidentate, pe Ardean și pe Pușcașu, și am stat în doar două jucătoare pe acest post. Chiar dacă avem deja patru extreme, vrem să fim acoperiți pentru orice eventualitate”, a explicat vicele Petre Berbecaru. În urmă cu un an, Avădănii juca la marea rivală a Vâlcei, Rulmentul Brașov, însă după ce a suferit o accidentare gravă la umăr, handbalista a ajuns în iarna acestui an la Brăila. Cu o lună în urmă, conducerea Dunării a decis să nu-i prelungească contractul lui Avădănii, motivând că extrema dreaptă are un contract prea mare.

 

Adi GEORGESCU

 

 

Publicat: 11 09. 2008, 21:53
Actualizat: 12 09. 2008, 09:37