Au început să curgă suspendările arbitrilor! Cuplurile care au condus meciurile Craiova – Zalău și Ploiești – Brăila vor sta pe margine o lună de zile. Stark și Ștefan vor arbitra finala Campionatului Mondial al cluburilor

Nici nu a trecut o lună de la startul noului sezon, iar trei cupluri de arbitri au primit deja suspendări de câte o lună. După ce Robert Harabagiu și Silviu Stănescu au plătit pentru arbitrajul din finala Supercupei masculine, Minaur Baia Mare – Energia Tg. Jiu, în această săptămână alte două „echipaje” au fost sancționate. Astfel, Bogdan Dordea și Marian State au fost suspendați o lună din activitate după partida dintre SCM Craiova și HC Zalău. Printre altele, arbitrii au plătit pentru faptul că au permis formației gazde să termine jocul cu o handbalistă în teren pe care tocmai o eliminase (pivotul Landre). Aceeași pedeapsă au primit-o și Alexandru Blaș și Marius Gheorghișor, după jocul dintre CSM Ploiești și Dunărea Brăila. Cei doi arbitri au fost acuzați că au condus jocul cu două unități de măsură, una pentru formația gazdă și alta pentru oaspeți.

Comisia Centrală a Arbitrilor s-a schimbat înaintea acestui sezon, astfel că toate greșelile arbitrilor din trecut s-au prescris. „Am început o activitate de la zero, dar arbitrii care vor avea de acum încolo probleme vor avea și istoric. Pentru noi nu există decât prestație bună”, a comentat Vasile Pavel, șeful arbitrilor pe plan intern. Astfel, un cuplu de arbitri care a fost deja suspendat și care mai greșește o dată este considerat recidivist, iar pedeapsa va ajunge la 2-3 luni de suspendare. La a trei abatere se poate ajunge chiar la o retrogradare din Liga Națională, iar apoi chiar și la excluderea din activitatea sportivă. Interesant, istoricul unui arbitru nu se va mai șterge la sfârșitul sezonului, ci va fi luat în considerare și în ediția viitoare de campionat, cel puțin aceasta este intenția actualei Comisii Centrale a Arbitrilor.

Despre arbitri se pot spune însă și lucruri bune. Bogdan Stark și Romeo Ștefan vor conduce joi seara, în Qatar, finala Campionatului Mondial la nivel de cluburi, care va fi disputată de Veszprem și Fuchse Berlin. Campioana Ungariei a fost arbitrată de români și în finala Ligii Campionilor, de către cuplul Constantin Din – Sorin Dinu.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Publicat: 10 09. 2015, 14:51
Actualizat: 10 09. 2015, 18:20