Arbitrii Constantin Din și Sorin Dinu au fost delegați să conducă finala Ligii Campionilor la handbal masculin. Din: „Este o victorie pentru arbitrajul românesc”

Constantin Din și Sorin Dinu vor arbitra în 31 mai finala Ligii Campionilor la handbal masculin de la Koln (Germania). Cei doi arbitri internaționali vor conduce, așadar, cea mai așteptată finală din handbalul european la nivel de cluburi. 

„Este o victorie pentru arbitrajul românesc. Presiunile sunt destul de mari pe arbitrajul din România, iar multe lucruri care se spun sunt neadevărate. Avem chiar o școală de arbitraj foarte bună, suntem prezenți la toate competițiile importante”, a fost prima reacție a lui Constantin Din oferită pentru ProSport, după ce el și colegul lui au fost nominalizați pentru finala Champions League.

  • Turneul Final 4 din acest an va fi disputat de: THW Kiel (Germania) – Veszprem (Ungaria) și FC Barcelona (Spania) – Kielce (Polonia), cele două împerecheri din semifinale fiind deja cunoscute

Arbitri internaționali din 2004, Constantin Din și Sorin Dinu vor conduce, probabil, cel mai important meci al carierei, cu toate că de-a lungul timpului au mai avut meciuri grele, atât la nivel de cluburi, cât și la echipe naționale. Spre exemplu, în 2008, cuplul a arbitrat finala mică a Jocurilor Olimpice din Beijing! „Din 2005 avem cel puțin o semifinală de cupă europeană arbitrată. Este adevărat, n-am mai condus nicio finală de Champions League, ceea ce înseamnă vârful și pentru noi”, a susținut Constantin Din. Brigada bucureșteană a mai fluierat până acum 3 semifinale de Champions League, una chiar la prima ediție a turneului Final 4.

  • „Este un moment foarte important al carierei noastre. Am primit vestea cu mare bucurie și sperăm să facem față cu brio acestei provocări, de a arbitra finala Ligii Campionilor”, Sorin Dinu, arbitru internațional

Constantin Din afirmă că această delegare vine cum nu se poate mai bine pentru arbitrajul românesc, având în vedere discuțiile iscate pe plan intern în privința fenomenului: „Se tot bate monedă pe faptul că se arbitrează într-un mod afară și într-o altă manieră în Liga Națională. Nu este adevărat! Este același arbitraj, același stil, doar că la noi unele greșeli sunt mult prea evidențiate. Greșeli mai apar și afară, și în țară, dar nu sunt intenționate”.

  • Constantin Din și Sorin Dinu vor putea fi urmăriți la lucru miercuri seara, la partida Dinamo București – Dunărea Călărași (ora 20:30), meciul 2 din play-off, sferturi de finală

Constantin Din și Sorin Dinu au aflat miercuri vestea cea mare, cu toate că aveau ceva bănuieli că ar putea fi delegați cel puțin la un joc din turneul Final 4. „Procedurile sunt cam în felul următor, Federația Europeană te întreabă dinainte dacă ești disponibil la data respectivă, ceea ce este foarte corect. Acest lucru ar trebui să se întâmple și aici. Și nu mă refer strict la actuala Comisie de Delegări, ci așa a fost tot timpul, să fim delegați cu 4-5 zile înainte, uneori și mai târziu, doar pentru a se păstra anumite secrete. Cuplurile trebuie anunțate din timp la ce meciuri oficiază”.

Constantin Din și Sorin Dinu formează unul din puținele cupluri care sunt dorite de toate cluburile la meciurile din Liga Națională, fiind văzut ca unul care arbitrează doar ce este în teren, în spiritul jocului! „Am muncit ani de zile pentru a ajunge în acest punct și ne bucurăm de faptul că suntem apreciați. Avem însă o școală bună de arbitraj, doar că sunt accentuate anumite decizii”, a mai spus Din.

Ca și aprecieri recente din partea forurilor internaționale la adresa arbitrajului românesc ar mai fi de semnalat faptul că în weekend-ul trecut Simona Stancu și Cristina Năstase au fost delegate la finala Challenge Cup (feminin – manșa tur), iar șeful Comisiei Centrale a Arbitrilor, Alin Cârligeanu, a fost delegat ca oficial la Campionatul Mondial de juniori U19.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

 

Publicat: 06 05. 2015, 14:57
Actualizat: 06 05. 2015, 16:53