Apare o nouă echipă tare în handbalul feminin? CSM Ploiești a transferat două vicecampioane mondiale plus alte două jucătoare care au evoluat și la națională!

CSM Ploiești este performera săptămânii în handbalul feminin, având în vedere achizițiile pe care le-a perfectat în vederea noului sezon. După ce la începutul săptămânii le-a transferat pe Ramona Farcău (extremă dreapta / stânga), vicecampioană mondială în 2005 și gogheterul Jocurilor Olimpice din 2008, și Nicoleta Tudor (inter dreapta), formația prahoveană a oficializat sâmbătă alte două „mutări”: Marina Dmitrov (inter dreapta), vicecampioană mondială en-titre cu Serbia, și Daniela Crap, care în sezonul trecut a jucat pentru HCM Roman. Jucătoarea din Serbia a venit la Ploiești după ce a jucat un sezon la Ankara. În CV, Dmitrovic are două sezoane petrecute și la Vardar Skopje!

CSM Ploiești a realizat, așadar, patru transferuri de marcă, astfel că și pretențiile vor crește în sezonul următor. „Ne dorim să încheiem cât mai sus de locul 8. Visul meu este să prindem cupele europene”, a declarat, pentru ProSport, Luminița Albu, directorul CSM Ploiești. Înainte de startul sezonului, formația prahoveană mai are de stabilit un lucru foarte important, viitorul antrenor. CSM nu are deocamdată un tehnician, deși se reunește marți, după ce s-a despărțit  la sfârșitul ultimului sezon de sârbul Goran Kurteș. „Suntem în discuții și cu un antrenor de afară. Sperăm ca în zilele următoare să anunțăm un tehnician, șansele de a fi român sau străin sunt de 50-50”, a mai spus Albu.

În ultimele zile ar mai fi de notat transferul pivotului Apetrei de la Corona Brașov la Dunărea Brăila și confirmarea plecării interului Carmen Cartaș de la Deva la Corona Brașov.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Publicat: 04 07. 2015, 13:28
Actualizat: 05 07. 2015, 11:22