Analisa Ioniță, gata să ajungă în handbalul mare: „I-am văzut calitățile și poate să ajungă în Liga Florilor!”. EXCLUSIV

Handbalul românesc produce în continuare jucătoare talentate, iar un exemplu este și Analisa Ioniță, care ar putea să facă pasul în curând în Liga Florilor.

Ajunsă la 20 de ani, aceasta se află acum la CNOPT Bistrița, acolo unde este ajutată de antrenoarea Simona Maior Pașca pentru a ajunge la cel mai înalt nivel.

Analisa Ioniță, gata să ajungă în topul handbalului românesc: „I-am văzut calitățile!”

Handbalul din România are în continuare resurse, iar un exemplu este și o tânără jucătoare aflată la Bistrița sub comanda unui antrenor cunoscut.

Foarte apreciată la nivel de tineret și juniori, Simona Maior Pașca a remarcat-o și pe Analisa Ioniță, pe care acum o pregătește într-un oraș care găzduiește meciuri de Liga Campionilor.

Cele două au lucrat o perioadă de timp la Baia Mare, un alt oraș unde handbalul a produs nume importante de-a lungul timpului.

„Interesant este că drumurile noastre s-au reîntâlnit, iar acum lucrez cu ea la Centrul Național Olimpic de Pregătire a Tineretului de la Bistrița. Am lucrat o perioadă la Baia Mare, dar apoi ea a rămas în București”, a mărturisit Simona Maior Pașca, pentru ProSport.

„Sper ca roadele muncii să se vadă în curând și pentru ea, pentru că i-am văzut și îi văd calitățile pe care le are”, a continuat Pașca, un nume important în handbalul românesc.

„Analisa Ioniță poate să ajungă în Liga Florilor!”

Acum, Simona Maior Pașca speră ca jucătoarea ei să ajungă în Liga Națională și se bazează pe experiența acumulată deja de Analisa.

Totuși, o bună parte dintre cluburi se bazează pe jucătoare venite din străinătate, așa cum se întâmplă și în handbalul masculin, dominat clar de cei de la Dinamo în ultimii ani.

„Sigur, poate să ajungă în curând și în Liga Națională, pentru că a acumulat deja experiență. Ar trebui să vină și ofertele. Este inteligentă în joc, are viteză în joc și poate să facă diferența”, a încheiat Pașca.

Daniela Strat: „Analisa este un copil în care merită investit! Avem sute de juniori și ar merita mai multe șanse!”

În urmă cu aproape un an, Daniela Strat remarca și ea calitățile pe care le are Analisa. La vremea respectivă, jucătoarea avea doar 19 ani, o vârstă totuși fragedă pentru handbalul mare.

Strat a tras și un semnal de alarmă la începutul anului, prin intermediul ProSport, vorbind despre șansele pe care ar trebui să le aibă juniorii noștri.

„Avem sute de juniori și ar merita mai multe șanse. Analisa este un copil în care merită investit. Are calități, unele pe care le găsim tot mai rar noi antrenorii, și mă refer la pasiune, la muncă. Își dorește să dea randament. O știu de mică, am lucrat cu ea. Dacă va avea oportunitatea, va progresa. E serioasă, muncitoare și pasionată de sportul ăsta și se vede asta și la antrenamente și în meciuri”, spunea și Daniela Strat, care a lucrat cu handbalista și i-a remarcat calitățile la Unirea Dobroești.

Analisa Ioniță trage tare la antrenamente pentru a face pași importanți într-o carieră aflată încă la început

Publicat: 25 09. 2025, 14:11
Actualizat: 25 09. 2025, 14:11