AMR 1 | Vorbele care ne alimentează cu încredere înainte de Europeanul de handbal. Cristina Laslo: „Dacă batem Norvegia…”

  • Handbalista Cristina Laslo, a declarat sâmbătă, înainte de participarea la Campionatul European din Suedia, faptul că are emoții în privința primei prezențe la un campionat european de seniori, dar că este pregătită pentru presiunea acestei competiții.

Laslo este căpitanul generației campioană mondială la junioare în 2014 și medaliată cu bronz la Campionatul Mondial de tineret din 2016. Tricolorele s-au antrenat vineri în Sala Elite din București. România debuteaza la EURO 2016 luni seara contra Norvegiei, campioana mondială și europeană en-titre.

„Este primul campionatul european de seniori pentru mine, am emoții și sunt foarte fericită. Este un grup foarte bun și mă simt super azi. Este una dintre cele mai grele grupe, dar noi ne-am antrenat foarte bine și vom încerca să dăm ce-i mai bun. În primul rând, contează ce facem noi. Suntem pregătite pentru presiunea acestei competiții. Dacă batem Norvegia în primul meci, vom merge încrezătoare apoi”, a declarat Cristina Laslo.

Interul Cristina Zamfir a declarat înainte de plecarea spre Suedia: „Atmosfera este una foarte bună. Ne dorim să fim într-o formă cât mai bună la ora meciului cu Norvegia. O să luăm fiecare meci pas cu pas. Nu o să ne încărcăm cu gândul că avem o grupă dificilă, dar adevărul acesta este. Vrem să dovedim că la Olimpiadă a fost un accident, nu neapărat să ne luăm o revanșă. Sunt așteptările extrem de mari pentru o medalie, ne dorim și noi acest lucru, dar nu putem să promitem acum să se va întâmpla acest lucru. Nu am vorbit despre un obiectiv, trebuie să jucăm cât mai bine. Încă nu am reușit să arătăm pe teren tot ce ne spune selecționerul, dar mai avem timp”.

Campionatul European de handbal feminin din Suedia este programat în perioada 4-18 decembrie.

Mediafax

Publicat: 03 12. 2016, 15:31
Actualizat: 03 12. 2016, 15:32