Alte bombe în Liga Națională de handbal masculin! Constanța a pierdut la Focșani și este pe loc de play-out. Steaua și HC Odorhei s-au împiedicat pe teren propriu. În aceste condiții, Dinamo s-a desprins după numai 6 etape

Liga Națională de handbal masculin continuă să ofere surprize pe bandă rulandă. Dacă CSM București a dat câteva semne de revenire, în schimb, Constanța continuă să joace mult sub așteptări. Echipa condusă de francezul Christian Gaudin a pierdut cu 21-19 în deplasare cu CSM Focșani, într-un meci din cadrul etapei a 6-a, astfel că se află în acest sub linia de play-off. Formația dobrogeană nu se leagă sub comanda francezului, dar și mai important, nu prea arată implicare!

Dinamo s-a desprins la 5 puncte în Liga Națională, după ce Steaua a cedat primele puncte pe teren propriu în acest sezon, scor 25-25 cu Poli Timișoara. Bănățenii au avut șansa victoriei, dar nu au reușit să tragă la poartă în ultimul minut, cât au stat în atac. De o înfrângere a scăpat și HC Odorhei, care a egalat Dunărea Călărași cu 7 secunde înainte de final, scor 24-24. Echipa lui Adrian Petrea a făcut o partidă foarte bună, a condus tot meciul și se poate considera nemulțumită cu rezultatul final.

Rezultatele complete ale etapei a 6-a

  • Poli Iași – CSM București 25-28
  • Dinamo București – CSU Suceava 31-26
  • HC Odorhei – Dunărea Călărași 24-24
  • Potaissa Turda – HC Vaslui 33-20
  • CSM Făgăraș – Minaur Baia Mare 24-27
  • CSM Focșani – HC Dobrogea Sud Constanța 21-19
  • Steaua – Poli Timișoara 25-25

Clasament: 1. Dinamo – 18 p, 2. Steaua – 13 p, 3. Potaissa – 12 p, 4. Minaur – 12 p, 5. HC Odorhei – 10 p, 6. Dunărea Călărași – 10 p, 7. CSM București – 9 p, 8. HC Vaslui – 9 p, 9. Poli Timșoara – 8 p, 10. HCDS – 7 p, 11. CSU Suceava – 6 p, 12. CSM Focșani – 6 p, 13. Făgăraș – 3 p, 14. Poli Iași – 0 p.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

Publicat: 05 10. 2017, 20:53
Actualizat: 06 10. 2017, 13:50