Allison Pineau va juca din sezonul următor pentru Buducnost Podgorica. Reprezentanta Muntenegrului se întărește pentru noul format al Ligii Campionilor

Allison Pineau va juca din sezonul următor pentru Buducnost Podgorica, a anunțat presa franceză. Jucătoarea în vârstă de 31 de ani va pleca de la Paris 92.

Pineau, fostă jucătoare la Oltchim și Minaur Baia Mare, este gata să revină în zona Balcanilor, după 3 ani petrecuți la Brest Bretagne și unul la Paris 92. În trecut, coordonatorul de joc a mai evoluat și la Vardar Skopje. După o despărțire cu probleme de Brest Bretagne în urmă cu sezon, jucătoarea din naționala Franței își dorește să revină la nivel de Champions League, astfel că va semna pe o perioadă de 2 ani cu Buducnost Podgorica, potrivit L’Équipe. Pineau speră că va atinge astfel o formă optimă pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, reprogramate în 2021, acolo unde Franța este deja calificată. Ea nu a mai disputat un meci oficial de la începutul acestui an, suferind o intervenție chirurgicală.

Buducnost Podgorica încearcă să se întărească serios pentru viitorul sezon al Ligii Campionilor, care se va desfășura într-un nou format, cu două grupe a câte opt echipe. Campioana Muntenegrului are locul garantat în această întrecere, având în vedere că națiunea ocupă locul 9 în ierarhia EHF.

Formația lui Dragan Adzic a rezolvat alte patru transferuri de top până la această oră: Bárbara Arenhart (Váci NKSE), Valeriia Maslova (Rostov-Don), Andrea Lekić (CSM București), Itana Grbić (CSM București).

Publicat: 05 05. 2020, 09:40