Aglomerație de turnee finale pentru naționale. Lotul feminin Under 17, gata de start pentru primul turneu major al carierei, Festivalul Olimpic al Tineretului European. Echipa este condusă de două legende vii, Mariana Târcă și Luminița Huțupan-Dinu

România participă în premieră la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) de vară cu o echipă de handbal, disciplina fiind recent nou introdusă în programul olimpic, la ediția precedentă. Pentru naționala feminină Under 17 este, de asemenea, prima competiție majoră la care participă, de când s-a înființat lotul.

  • FOTE 2015 (25 iulie – 1 august) se desfășoară în Georgia, la Tbilisi, iar în turneele de handbal participă câte opt naționale. România face parte dintr-o grupă cu Rusia, Cehia și Georgia. În cealaltă grupă au fost repartizate Danemarca, Norvegia, Muntenegru și Germania.
  • Programul României la FOTE este următorul: 27 iulie cu Rusia (ora 20:00, ora locală), 28 iulie cu Cehia (ora 20:00), 29 iulie cu Georgia (ora 18:00). Primele două naționale se califică în semifinale, care sunt programate pe 31 iulie. Finalele se vor desfășura o zi mai târziu.

Înaintea plecării în Georgia, România Under 17 a susținut două jocuri de verificare în compania Slovaciei, la Cheile Grădiștei, ambele fiind câștigate cu 20-16, respectiv 29-27. „Nu suntem încă în forma cea mai bună, dar până la Campionatul European (n.r. – va debuta pe 13 august și reprezintă principalul obiectiv al acestei naționale în 2015) sperăm să ajungem la parametrii optimi. Foarte important este și FOTE, având în vedere că este prima competiție oficială pentru această generație la care participă, dar și o oportunitate pe care generațiile anterioare n-au avut-o”, ne-a declarat Mariana Târcă. Golgheterul all-time al naționalei de senioare face echipă cu o altă legendă vie, Luminița Huțupan-Dinu, împreună încercând să implemneteze o mentalitate de învingătoare generații 98-99.

Mariana Târcă susține că naționala Under 17 nu are un obiectiv impus pentru FOTE, dar ținta personală ar fi ca echipa să dispute una din cele două finale pe 1 august: „Cel mai mult m-ar bucura dacă fetele n-ar fi copleșite de miza competiției și ar reuși să-și facă jocul lor. Nu avem un obiectiv anume, dar în interiorul nostru știm ce ne dorim, să jucăm o finală. Vom lua fiecare joc în parte și vedem ce putem realiza”.

Fiecare echipă națională a putut înscrie la FOTE un lot de 15 handbaliste. Colectivul tehnic, care o include și pe Nadina Dumitru, a avut la dispoziție 22 de handbaliste în cantonamentul de la Cheile Grădiștei. 

Lotul României prezent la FOTE

  • portari: Daciana Hosu, Elena Nagy
  • extreme stânga: Cristina Crețu, Ana Maria Lopătaru
  • interi stânga: Raluca Petruș, Sorina Târcă
  • centri: Alexandra Banciu, Alexandra Muntean
  • interi dreapta: Andreea Tecar, Daria Bucur, Bianca Dinuț
  • extreme dreapta: Ana Maria Berbece, Alexandra Badea
  • pivoți: Claudia Lăcătuș, Teodora Popescu
  • antrenori: Mariana Târcă și Luminița Huțupan-Dinu

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Publicat: 24 07. 2015, 12:49
Actualizat: 12 08. 2015, 08:46