Adversarele României în preliminariile CM din 2011

Naționala de handbal masculin a României va juca în grupa a 2-a a calificărilor europene pentru barajul Campionatului Mondial din 2011, cu echipele Bosniei, Finlandei și Marii Britanii, conform tragerii la sorți care a avut loc joi, la Viena.

Din fiecare din cele șapte grupe preliminare se va califica în barajul CM din 2011 formația clasată pe primul loc.

Conform anunțului forului european de profil, meciurile din grupele preliminare se vor desfășura sub formă de turnee, între 11 și 17 ianuarie 2010 sau dacă echipele se vor înțelege între ele, sub forma meciurilor tur-retur, pe parcursul mai multor intervale de timp, care sunt următoarele: 28 octombrie-1 noiembrie 2009 (prima etapă), 6-10 ianuarie 2010 (a doua etapă) și 13-17 ianuarie 2010 (a treia etapă).

La turneul final al CM din 2011 sunt calificate direct Franța (deținătoarea titlului), Suedia (națiune organizatoare), plus echipele care se vor clasata pe primele trei locuri (cu excepția Franței și a Suediei), la turneul final al CE din 2010. De asemenea, în barajul pentru CM din 2011 sunt calificate direct echipele participante la CE din 2010, Austria, Croația, Cehia, Danemarca, Spania, Germania, Ungaria, Islanda, Norvegia, Polonia, Rusia, Slovenia, Serbia și Ucraina. Cu aceste formații vor juca cele venite din grupele preliminare europene, datele meciurilor de baraj (tur-retur) fiind 12-13 iunie, respectiv 19-20 iunie 2010. Tragerea la sorți a partidelor de baraj va avea loc în 31 ianuarie 2010, la Viena.

Europa va fi reprezentată de 14 echipe naționale la turneul final al CM din 2011, care va avea la start 24 de formații.

sursa: Mediafax

Publicat: 06 08. 2009, 13:17
Actualizat: 06 08. 2009, 13:18