Adio ghinion în București!** Naționala a pierdut toate meciurile importante disputate în capitală

În ultimii ani, tricolorii s-au ferit de cele mai multe ori să joace în București, argumentele fiind că publicul nu vine la handbal, dar și din superstiție, că le-ar purta ghinion. Ambele motive au fost demontate la meciul cu Belarus.

Inițial, partida România – Belarus ar fi trebuit să se desfășoare la Piatra Neamț, locația fiind schimbată în ultimul moment. „Când am luat această decizie, ne-am gândit la faptul că la două zile plecăm în Belarus. Nu știam cum va fi vremea acum, în ianuarie, și pentru a nu risca să rămânem blocați pe drumuri, am decis să evoluăm la București, să ne putem deplasa apoi la Minsk fără emoții”, ne-a dezvăluit Vasile Stângă.

Audiență rară

La prima vedere, Bucureștiul nu a reprezentat cea mai bună variantă pentru tricolori. Din punct de vedere al istoriei, ei au pierdut toate meciurile importante în ultimii ani, cu Norvegia în 2006 (baraj CM), cu Muntenegru în 2009 (preliminarii CE) sau cu Rusia în 2010 (baraj CM). De altfel, naționala masculină n-a mai câștigat un meci în capitală de aproximativ șapte ani, mai exact din 2005, când a bătut Serbia. Totuși, șirul insucceselor a fost oprit, miercuri seara, cu ajutorul a 5.500 de spectatori, audiență rară în cazul naționalei masculine în ultimul deceniu.


22 meciuri oficiale a susținut naționala masculină în ultimii șapte ani în România, ca punct de plecare fiind meciul cu Serbia în 2005 (scor 26-25). Dintre acestea, șapte au fost disputate la Oradea, câte cinci la București și Constanța, două la Reșița și câte unul la Buzău, Tr. Severin și P. Neamț

Publicat: 13 01. 2012, 10:44
Actualizat: 13 01. 2012, 10:46