A fost odată ca-n povești** ProSport vă prezintă motivele pentru care naționala feminină și-a atras respectul întregii lumi a handbalului

România sportivă trăiește intens în decembrie prin prisma naționalei de handbal feminin, care de azi dă asalt după asalt la Mondialul din Brazilia. Interesul sporit e conferit și de speranțele pe care și le pun fanii în această reprezentativă, singura echipă din România capabilă să se bată de la egal la egal cu orice națiune.

Handbalul a luat fața fotbalului în România, cel puțin în privința emoțiilor, chiar dacă sportul-rege continuă să rămână cel mai popular printre oameni. Meritul îi aparține exclusiv naționalei feminine, transformată în ultimii ani într-un bun național. ProSport vă explică mai jos cum a ajuns handbalul din România să câștige respectul întregii lumi.

1. Fundația s-a pus cu Târcă și Cosma

Până în decembrie ’89, România a figurat în istoria Campionatelor Mondiale la feminin cu o medalie de aur în 1962 și o alta de argint în 1973. La putere au fost băieții, care au dominat lumea în această disciplină cu cele patru titluri mondiale. Rocada între cele două reprezentative a început însă să se producă imediat după Revoluție, în prezent diferența fiind inestimabil în favoarea fetelor. Naționala lui Târcă și Cosma a început să conteze tot mai mult la turneele finale, ajungând în situația de a disputa și două semifinale de Campionat Mondial, în 1993 și 1999. S-a poticnit însă mereu la ultimul pas înainte de a urca pe podium.

2. St. Petersburg, momentul de cotitură

Boom-ul s-a produs odată cu adjudecarea medaliei de argint de la St. Petersburg, la Mondialul din 2005. A fost momentul în care prima reprezentativă și-a câștigat încrederea în propriile forțe, care de cele mai multe ori i-a lipsit, dar și respectul lumii în domeniu. „Am făcut câteva modificări de rigoare, am adus și ceva sânge proaspăt la națională pentru a crea concurență și am pornit la drum. Ne-am propus încă de la început să câștigăm o medalie la Mondiale. Valoare aveam, trebuia doar să ne propunem mai mult, nu doar să mergem la întâmplare în turneele finale”, ne-a declarat Gheorghe Tadici, antrenorul care a pus bazele naționalei la începutul anului 2005, ce avea să urce mai târziu pe podiumul mondial după o pauză de 32 de ani.

3. Oltchimula asigurat continuitatea

Rezultatul realizărilor de la St. Petersburg a creat o emulație fantastică în handbal, dar a impus în subconștientul oamenilor din fenomen că naționala poate și mai mult, adică să câștige și un titlu mondial. Astfel, imediat s-au pus bazele unei superchipe de club, Oltchim. Cele mai bune fete de peste hotare au fost readuse în țară, la Vâlcea, pe lângă performanța la nivel de club fiind urmărită și continuitatea la prima reprezentativă. Ce a urmat?

4. Oltchim, nucleu pentru națională

Oltchim a jucat finala Ligii Campionilor în 2010, în timp ce România a disputat alte două finale, cei drept mici, una la Mondiale (2007) și alta la Europene (2010), ultima încheiată cu o medalie de bronz.
Pe traseu au mai apărut însă și mici „intemperii”, cum ar fi orgolii, accidentări, zile mai proaste etc.
Naționala feminină de handbal s-a transformat însă de câțiva ani într-un succes, care poate fi total dacă va depăși și un ultim obstacol, câștigarea unui turneu final. Iar o primă șansă o avem chiar în următoarele două săptămâni.

Publicat: 03 12. 2011, 13:33
Actualizat: 03 12. 2011, 13:53