Unde stă, de fapt, Octavian Bellu. Antrenorul a reacționat după ce s-a spus că s-a mutat din România în Austria

Fostul mare antrenor Octavian Bellu, cel mai valoros din istoria gimnasticii mondiale, a reacționat după ce s-a spus că s-a mutat în Austria.

În urmă cu un an, apărea informația conform căreia Octavian Bellu s-a mutat din România în Austria, dar reputatul tehnician a negat-o, spunând că a fost vorba despre ceva temporar.

Octavian Bellu a spus el însuși unde locuiește, de fapt

În 2020, Octavian Bellu primea din partea Academiei Recordurilor Mondiale, alături de Mariana Bitang, titlul de „Cel mai de succes antrenor din lume”, ca o recunoaștere a performanțelor sale extraordinare.

Cu el antrenor, echipa feminină de gimnastică a României a făcut furori în gimnastica internațională, câștigând nu mai puțin de 305 medalii la competiții Jocuri Olimpice, Campionate Mondiale și Campionate Europene, dar și la alte întreceri cum ar fi Cupa Europei sau Cupa Mondială.

În urmă cu un an, apărea informația conform căreia Bellu s-a mutat în Austria, unde lucrează ca profesor într-o instituție de învățământ. Tehnicianul a negat-o, însă.

„Nu m-am mutat în Austria. Am ținut niște cursuri în Europa, fiind implicat în această academie a Federației Internaționale, dar nu am plecat nicăieri, sunt acasă!”, a declarat el, potrivit gsp.ro.

A realiza un record și obține performanță, înseamnă să depășești anumite limite, susține Octavian Bellu

În cadrul unui amplu interviu oferit respectivei publicații, fostul mare antrenor a spus că, atunci când le pregătea pe gimnastele din cadrul lotului olimpic al României, el practica psihologia sportivă, chiar dacă nu știa că face acest lucru. Acest lucru era posibil, deoarece în facultate studiase ani întregi psihologia.

„Trăim un moment în care, în sportul de performanță, pregătirea fizică și cea psihologică sunt realizate de specialiști. Scopul este de a-l degreva pe antrenor de aceste preocupări și de a-i permite să se concentreze exclusiv pe problemele metodice și antrenamentul propus.

Chiar și astăzi trebuie să fim de acord că a realiza un record, a obține performanță, înseamnă să depășești anumite limite.

Sportivul trebuie pus în situația de a decide ce vrea să facă. Dacă vrea performanță, trebuie să muncească și să sacrifice anumite lucruri în comparație cu un tânăr care are o viață obișnuită. Dacă, în schimb, dorește doar să facă mișcare, intră într-o altă zonă.

În spatele pregătirii de la lot, care ducea sportivul către medalia de aur, se afla o muncă imensă a sportivilor de la cluburi. Și aici ar trebui să ne întrebăm de ce lucrurile nu mai funcționează la fel.

Erau antrenori care se dedicau total descoperirii și pregătirii sportivilor până la un anumit nivel. Odată ajunși la lotul de juniori sau la cel de seniori, acești sportivi erau perfecționați și deveneau cei care obțineau medaliile europene, mondiale și olimpice”, a mai precizat Bellu.

Publicat: 18 09. 2025, 18:56