Start în cursa spre Rio 2016. Bellu: „Orice greșeală ne va costa enorm”

  • La Campionatul European de Gimnastică ce se desfășoară în această săptămână în Sofia, lotul feminin condus de Octavian Bellu și Mariana Bitang încearcă să-și apere titlul pe echipe cucerit în urmă cu doi ani. Din vechea componență nu mai fac parte Sandra Izbașa și Cătălina Ponor, dar experiența unor sportive precum Larisa Iordache și Diana Bulimar ne face să visăm la podium și în finalele pe aparate

„Țară, țară, vrem campioane!”. Acesta este mesajul care te întâmpină în momentul în care accesezi site-ul www.romgym.ro, pagina oficială a Federației Române de Gimnastică. Același motto este valabil ori de câte ori loturile feminine și masculine se află în fața unei mari competiții. Istoria și tradiția nu numai că obligă la continuarea performanțelor, ci pun o presiune constantă pe gimnaștii care pășesc pentru prima dată în sala de antrenamente. Antrenorii lotului feminin, Mariana Bitang și Octavian Bellu, au înzestrat zeci de generații cu tehnică de soi, o ambiție nebănuită și o mare putere de muncă. Iar în pofida unei scurte pauze, cei doi se află acum, din nou, în fața provocărilor.

Pentru că la Europeanul de la Sofia România poate câștiga al șaptelea titlu european pe echipe (din doi în doi ani competiția are loc și pe echipe). În 2013, C.E. a fost secționat pe individual și aparate, în timp ce ediția care se desfășoară în aceste zile e împărțită pe aparate și echipe. Campioană europeană en-titre, România încearcă să-și apere titlul împotriva unor națiuni precum Rusia, Italia, Marea Britanie sau Germania, iar competiția din Bulgaria devine primul test adevărat în vederea Jocurilor Olimpice de la Rio din 2016.

Chiar dacă dificultățile apar ca o tornadă, de la infrastructura precară, până la micșorarea ariei de selecție, rezultatele au continuat să vină. Iar, acum, în Sofia, se aruncă în luptă practic gimnastele care vor prinde ediția olimpică de peste doi ani. Față de ediția din 2012,  distribuția României nu le mai cuprinde pe Sandra Izbașa, Cătălina Ponor și Raluca Haidu. Doar Larisa Iordache și Diana Bulimar mai fac parte din vechea trupă, medaliată cu aur.

Pe cine mizăm în perioada 2014-2016

Este a 30-a competiție continentală de acest gen, care este programată în perioada 12-18 mai, la Sofia. Balul se va desfășura în „Arena Armeec” din capitala Bulgariei. Interesant este că, pe lângă reprezentațiile oferite de seniori, în paralel se vor desfășura și cele ale juniorilor. Plecarea către Sofia a delegației tricolore a avut loc sâmbătă dimineața, cu autocarul, o premieră, cu două zile înainte de startul oficial.

LOTUL ROMÂNIEI

Senioare: Larisa Iordache, Diana Bulimar, Andreea Munteanu, Ștefania Stănilă, Silvia Zarzu.
Junioare: Laura Jurcă, Andreea Iridon, Anda Butuc, Andra Stoica și Asiana Peng.  

  • Trebuie menționat că numele gimnaștilor titulari sunt provizorii, întrucât până la momentul debutului pot interveni schimbări cauzate de accidentări sau decizii tehnico-tactice.     
  • La Europeanul de la Sofia sunt înscrise 288 de gimnaste, care provin din 37 de țări. Atât palmaresul general, cât și cel recent, obligă România să revină de la sud de Dunăre cu cel puțin două medalii.

Europeanul care nu numai precede, ci și pregătește Jocurile Olimpice

Specialiștii în domeniu au evidențiat în ultimele zile importanța Campionatului European de la jumătatea lunii mai. Conform acestora, întrecerea continentală este a doua mare competiție ca nivel și expunere după Jocurile Olimpice. Toate privirile și calculele se fac în strânsă legătură cu viitoarele reprezentații de la Rio de Janeiro (2016). Asta pentru că încă de pe-acum se intră în următorul ciclu olimpic. Actuala echipă a României prezentă la Sofia poate fi caracterizată printr-un singur cuvânt: schimbare. Aspectul este evidențiat de retragerile din activitate anunțate de ultimele mari nume care au marcat gimnastica românească, Sandra Izbașa și Cătălina Ponor. Ele vor fi înlocuite de fete noi, ce promit la fel de multe, precum  Andreea Munteanu, Ștefania Stănilă sau Silvia Zarzu, aflându-se în primul an de seniorat. Interesant este că nu doar în țara noastră există această mișcare. Aproape toate loturile europene operează schimbări în angrenaj, deci și forțele continentului. Până la urmă, va fi un campionat de testare a noilor garnituri, aflate în prim plan pentru Jocurile Olimpice.

Puteți să le susțineți pe gimnaste dacă intrați pe pagina oficială a lotului și trimiteți încurajările pe www.facebook.com/GimnasteleRomaniei

900 de gimnaste sunt legitimate în România

Același trend există și la băieți   

Schimbările nu se opresc aici. Aceleași schimbări apar și în cadrul celorlalte loturi. La nivelul lotului de junioare se va miza pe o garnitură la fel de nouă. Dat fiind faptul că în echipa mare vor fi consemnate câteva debuturi, numele trebuiau înlocuite. Așa că, din spate apar Andreea Iridon, Anda Butuc sau Andra Stoica. Pentru ele, concursul va fi și important, asta pentru că până la startul viitoarelor Jocuri Olimpice la care vor fi angrenate nu vor trece doi ani, ci numai câteva luni. A doua ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret este programată în perioada 16-28 august 2014, la Nanjing (China). Antrenorii federali consideră Europeanul ca fiind ultimul concurs care poate oferi rezultate și concluzii înaintea reprezentației finale. Până atunci însă, păstrăm medalia de aur obținută la echipe, în cadrul ultimei întreceri continentale, mai ales că succesele de la vremea respectivă au fost bifate de Cătălina Ponor și Sandra Izbașa. Principala adversară rămâne Rusia. În ceea ce privește lotul masculin, schimbările vor continua și aici, datorate motivelor expuse mai sus. Campionatul European de la Sofia (12-18 mai) constituie o platformă fundamentală pentru noile generații de gimnastică.

26 de secții de gimnastică activează pe teritoriul țării noastre

Octavian Bellu: „Orice greșeală ne va costa enorm pentru că s-a schimbat și regulamentul. Vor conta doar trei note și nu patru”

Sper din tot sufletul ca fetele să facă o treabă bună. Unele dintre ele au de recuperat destul de mult, cum este și cazul Dianei Bulimar, care a trebuit să se refacă după o accidentare. Vreau să facem o figură frumoasă„. Cum din acest an reputatul antrenor nu se mai poate baza pe serviciile Cătălinei Ponor și Sandrei Izbașa, alte două gimnaste vin tare din urmă: Diana Bulimar și Larisa Iordache. „Multe dintre componente au împlinit deja 16 ani, astfel că sunt apte pentru European. Au intrat deja în circuitul senioarelor. Tocmai de aceea, comparații cu întrecerile similare precedente nu se pot face, deoarece lotul a suferit modificări. Nu plecăm cu șansa a doua, ci cu o șansă, exact ca la orice Campionat European„, a mai spus candidatul pentru postul de șef al COSR. În ceea ce privește regulamentul, acesta a suferit din nou mici schimbări, aspect anticipat de oficialii din cadrul federației. „Orice greșeală ne va costa enorm, pentru că s-a schimbat și regulamentul. Vor conta doar trei note și nu patru, ca până acum. Tocmai de aceea nu avem voie să facem pași greșiți. Acest European reprezintă o etapă extrem de importantă pentru Campionatul Mondial din China. Noi nu avem probleme de calificare la Jocurile Olimpice de la Rio, chiar dacă și aici s-au schimbat anumite criterii„, a spus Bellu.

Articol scris de Mădălin Răducu
 

Publicat: 13 05. 2014, 16:45
Actualizat: 13 05. 2014, 16:46