Șase fete pentru Internaționale

Staff-ul tehnic al lotului olimpic feminin de gimnastică a stabilit fetele care vor concura la Internaționalele României de la Ploiești (5-7 iunie). Pe fondul numeroaselor accidentări care au decimat lotul, vor fi șase gimnastele care vor concura în Sala Sporturilor „Olimpia”: Diana Chelaru, Amelia Racea, Diana Trenca și Raluca Haidu, ele urmând să participe la individual compus, în timp ce Gabriela Drăgoi și Ana Porgras (foto) vor evolua numai la două aparate, paralele și bârnă.

Acesta este, de altfel, primul concurs pentru campioana europeană de juniori la bârnă, Ana Porgras, care revine în competiții după intervenția chirurgicală la genunchiul stâng.

Publicat: 28 05. 2009, 10:00
Actualizat: 28 05. 2009, 15:50