Recuperare lentă!** Doctorul Filipescu spune că ligamentul Sandrei se va reface total în cel mult trei luni

Sandra Izbașa poate răsufla ușurată. Accidentarea pe care a suferit-o joi, în timpul unei exercițiu la paralele nu este atât de gravă, însă campioana olimpică va avea nevoie de cel puțin o lună până își va putea relua antrenamentele la turație maximă.

Ieri, după consultarea tuturor analizelor medicale, doctorul Doru Filipescu a reconfirmat diagnosticul de leziune de gradul 1 a ligamentului colateral intern la genunchiul stâng. Sandra a scăpat de intervenție chirugicală însă va trebui să poarte timp de două săptămâni o orteză specială, care să consolideze ligamentele.

„În prima fază a perioadei de recuperare va trebui să poarte această orteză, după care, în funcție de cum evoluează genunchiul își va putea relua treptat pregătirea. Într-o lună cred că se poate antrena la intensitate normală, însă nu trebuie să uităm că un ligament se vindecă total între o lună și trei luni”, a declarat doctorul Filipescu, pentru ProSport.

Publicat: 25 02. 2012, 03:00
Actualizat: 25 02. 2012, 03:00