Reacția lui Drăgulescu la câteva minute după ce a ratat bronzul: „Nu mă retrag. La Tokyo…!”

Marian Drăgulescu a fost notat cu 15.266 și 15.633 la cele două sărituri, astfel că media lui este de 15.449. Gimnastul român a rămas în afara medaliilor din cauza unor execuții sub nivelor celor efectuate de japonezul Kenzo Shirai, care a terminat pe locul 3, având aceeași medie.

La final, stelistul a apărut la zona mixtă zâmbitor, încercând să mascheze dezamăgirea cauzată de ratarea, ca la Atena 2004, a bronzului. „Nu sunt supărat, asta a fost, să nu credeți că mă las. Mai am Mondiale, mai am Europene, am treabă multă. Nu mă retrag. Fizic mă simt bine, nu cred că organsimul îmi va juca feste. Eu sunt fericit că m-am calificat la Rio și îi felicit pe toți adversarii mei. La Tokyo voi avea… 39 de ani, deci voi concura și acolo. Poate”, a spus Drăgulescu pentru ProSport.

Publicat: 15 08. 2016, 22:24
Actualizat: 15 08. 2016, 22:28