Președintele Federației de Gimnastică analizează parcursul de la CM: „Sunt mulțumit de medalii, dar se putea mai mult”

Președintele Federației Române de Gimnastică (FRG), Adrian Stoica, a declarat, marți, la Aeroportul Internațional Henri Coandă, că lipsa de experiență a majorității gimnastelor din lot a făcut ca România să ocupe doar locul patru în concursul pe echipe la Campionatele Mondiale de la Nanning.

Speram la o medalie, pentru că am terminat un Campionat European pe primul loc și am avut în fața noastră echipa Rusiei care ar fi fost posibil să fie depășită de fetele noastre. Este o chestiune de experiență pentru că am avut gimnaste debutante la un mondial, care într-o sală cu 12.000 de spectatori nu au aceeași dezinvoltură ca în sala de antrenament„, a explicat Stoica la întoarcerea din China.

Oficialul FRG s-a arătat însă mulțumit de cele două medalii de argint obținute de Larisa Iordache la individual compus și sol. „De medalii sunt mulțumit, fără îndoială, dar, ca de fiecare dată, constatăm că se putea mai mult. Și că dacă am fi făcut și noi ceva înainte ar fi putut să fie mai bine. Cred că este important ca cei care se ocupă de pregătire să tragă niște concluzii și să încerce să valorifice ceea ce ne-a arătat acest mondial extrem, extrem de greu„, a menționat președintele.

Stoica este de părere că dificultatea exercițiilor în gimnastica artistică este mult prea mare și afirmă că federația internațională de gimnastică trebuie să ia măsuri în această privință. „Nu vă puteți închipui cât de greu a putut să fie pentru gimnaști și gimnaste. De altfel, s-au văzut și niște ratări spectaculoase în timpul finalelor. Lucrurile nu sunt simple în gimnastică, a început inclusiv președintele federației internaționale să constate că s-a progresat cu dificultatea poate mai mult decât este cazul și că ar trebui să se ia niște măsuri. Eu sunt de aceeași părere, pentru că încărcătura care este pe umerii acestor sportivi este imensă. Chit că sunt mai copii, la fete, sau gimnaști cu maturitate, la băieți„, a adăugat Adrian Stoica.

Loturile de gimnastică ale României, care au participat la Campionatele Mondiale de la Nanning (China), s-au întors, marți, la București.

Publicat: 14 10. 2014, 17:25
Actualizat: 14 10. 2014, 20:26