„Nadia, sinonim cu perfecțiunea!”** Legenda gimnasticii este vedeta cărții unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria britanicilor

Cotidianul britanic The Daily Telegraph i-a dedicat ieri coperta suplimentului de sport Nadiei Comăneci! De unde și până unde? Telegraph a publicat în exclusivitate fragmente din noua carte a lui Sir Steve Redgrave, Great Olympic Moments. Fostul canotor, acum în vârstă de 49 de ani, unul dintre cei doar patru sportivi care au câștigat medalii de aur la cinci Jocuri Olimpice consecutive, a povestit cele mai frumoase amintiri olimpice ale sale. Iar Nadia este una dintre cele mai importante. Redăm în continuare integral textul despre gimnasta noastră scris chiar de cel considerat cel mai important sportiv olimpic al Marii Britanii.

„Singurul lucru pe care îl am în comun cu Nadia Comăneci (n-am concurat niciodată la paralele) este că amândoi aveam 14 ani în 1976. Ea era la Jocurile Olimpice de la Montreal, primind prima notă maxim, 10, din istoria gimnasticii. Eu eram acasă, urcându-mă pentru prima dată într-o barcă de canotaj cu câțiva colegi de clasă. Prima mea Olimpiadă era la opt ani distanță. Cariera Nadiei urma să se termine până atunci, după o domnie strălucitoare și foarte fotogenică, de adolescentă superstar.

Fotografia aceasta este uluitoare, dovada vie a cât de flexibil și controlabil este corpul uman prin antrenamente riguroase, fără sfârșit. Flexibilitatea n-a fost niciodată punctul meu forte. Astăzi nu-mi pot atinge degetele de la picioare. Pot să ajung doar până la genunchi și asta pentru că am brațe lungi. Dar înțeleg cât de solicitante sunt antrenamentele. Am suferit, ca majoritatea canotorilor, frigul mizerabil al dimineților de iarnă, când îți îngheață nasul, iar gheața ți se scurge de pe gât pe spate. Măcar eu eram acolo pentru că îmi doream să fiu.
În cazul Nadiei, fiind o fată atât de tânără dintr-o țară totalitară, chinurile au fost mult mai mari. Zâmbea rar, se spune că nu plângea niciodată, iar la 15 ani se zvonește că a vrut să se sinucidă înghițind substanțe chimice. Ulterior a susținut că a băut șampon ca un strigăt de ajutor, dar oricum ar fi fost, nu e bine.

Carieră marcată de privațiuni
A fost cea mai tânără româncă decorată cu Ordinul Erou al Muncii Socialiste de fostul dictator comunist Nicolae Ceaușescu, iar întreaga ei carieră a părut să fie marcată de privațiuni. Mi se pare îngrozitor de păcat ca o persoană care s-a bucurat așa de mult de sport, în comparație cu plictisitoarea școală, să fie atât de nefericită. Nadia a participat de fapt la Jocurile Olimpice din 1984, dar ca spectator și doar sub protecția deloc subtilă a paznicilor. Sigur că nu m-am întâlnit cu ea acolo, când concuram la prima mea Olimpiadă.

Ca să fiu sincer, probabil că nici nu aș fi remarcat-o. În opinia mea, gimnastica e un alt tip de sport. Nu se situează sub îndemnul Citius, Altius, Fortius (mai repede, mai sus, mai puternic). Am o problemă cu toate sporturile care sunt judecate de arbitri. Nu îmi dau seama cum judecata umană, cu toată politica și prejudecata pe care o implică, poate produce campioni recunoscuți universali. Accept că Nadia Comăneci a fost o sportivă excepțională. Vezi asta cu ochiul liber. Dar sunt prea multe finețuri ca să fii sigur de rezultate în general.

„Aș vrea să știu cum s-a simțit Nadia după 10-le perfect”
Povestea Nadiei are un final fericit. Numele rămâne sinonim în istoria Olimpiadelor cu perfecțiunea. Foarte puțini sportivi pot pretinde că sunt perfecți în ceea ce fac, iar eu sigur nu sunt unul dintre ei. Pot spune doar că au fost momente când m-am simțit foarte aproape. (…) Aș vrea să știu cum s-a simțit Nadia când a atins 10-le perfect la Jocurile de la Montreal. Istoria ulterioară a demonstrat că n-a fost de ajuns pentru a justifica o copilărie atât de disciplinată. În 1989, a fugit din România, trecând granița în Ungaria, zbătându-se prin noroi și gheață pentru a începe o nouă viață în America.

„Am o problemă cu sporturile care au categorii de greutate. Canotaj categoria ușoară? Nu există baschetbaliști de 1,20 metri. Sporturile olimpice trebuie să fie pentru cei mai buni. În box, ar trebui să fie o singură categorie. După mine, învingătorul ar trebui să fie ultimul care rezistă în picioare”, Sir Steve Redgrave, medaliat cu aur la canotaj la cinci olimpiade consecutive