Nadia, profă pentru o zi

Prinsă între două filmări și aflată într-o goană continuă pentru
a onora cât mai multe invitații în scurtele sejururi din România,
Nadia Comăneci și-a rupt câteva ore din program pentru a reveni în
vremurile copilăriei.

Astfel, marea campioană s-a transformat într-o veritabilă profă
de sport, care le-a predat celor 50 de prichindei aflați în
„TabăRama” o lecție despre importanța sportului. La întâlnirea cu
performerii într-ale năzdrăvăniilor, Nadia a venit însoțită de mama
ei. „Am venit împreună pentru că și așa ne vedem rar și am zis că
mai stăm de vorbă”, explică ea.

E înconjurată repede de priviri curioase, fiecare dorind parcă
să știe câte ceva. „Să facem gimnastică!”, îi adună ea cu un singur
îndemn pe terenul de fotbal, amenajat cu câteva salteluțe și o
mochetă albastră, copie a covorului de la sol. Intimidați la
început, prichindeii își fac curaj pentru prima întrebare care
atrage după ea altele: „Ce ai simțit când ai luat primul 10?”,
răsună întrebarea din primul rând. „Eram onorată și mă gândeam dacă
mă văd și cei de acasă”, rememorează ea.

Greu cu
fandările

Explicațiile rămân pe mai târziu, pentru că deja se efectuează
primele mișcări de înviorare. Nadia exemplifică exercițiul și se
uită cum îl execută micuții. Lucrurile se complică însă la fandări:
„Piciorul trebuie să fie întins, să simțiți că vă ține un pic la
spate”. Câțiva mai conștiincioși încearcă să se corecteze, iar unii
mai cad, spre amuzamentul celorlalți. „E foarte important să faceți
mișcare. Vă ajută să creșteți mari și sănătoși”, îi motivează ea.
Ora de sport e încheiată cu evoluția la sol a campioanei Anda Butuc
de la CSS2. Grația și ușurința cu care leagă salturile îi cuceresc
pe micuți. În mijlocul lor, Nadia zâmbește melancolic către o
posibilă altă Nadia.


Publicat: 12 08. 2010, 08:42
Actualizat: 12 08. 2010, 15:19