Nadia Comăneci nu mai pune gura pe acest aliment de peste 20 de ani. Arată ca o zeiță şi la 63 de ani, iar acesta e secretul tinereții ei
Nadia Comăneci (63 de ani) a prezentat publicului larg dieta pe care o utilizează pentru a-și menține fizicul în formă și totodată a dezvălluit alimentul pe care nu mai pune gura de peste 20 de ani.
Și, nu în ultimul rând, „Zeița de la Montreal” a transmis că evită lupta cu kilogramele prin sport, pe care îl practică în fiecare zi, inclusiv atunci când este pe drumuri.
Cartofii prăjiți, atât de îndrăgiți de mai toți românii, nu au ce căuta în casa Nadiei Comăneci: „Nu mănânc”
Nadia Comăneci a împlinit vârsta de 63 de ani la data de 12 noiembrie 2024, însă în ciuda numărului din buletin, continuă să arate fenomenal. Acest lucru a putut fi observat cu ochiul liber și la Gala Globurilor de Aur 2025, unde Nadia Comăneci a fost recent și i-a făcut un cadou lui Sebastian Stan, actor de origine română care a fost premiat pentru cel mai bun rol într-un film comedie/musical.
Nadia Comăneci va avea și ea propriul film, cât de curând, însă până când scenariul va fi ecranizat, „Zeița de la Montreal” a împărtășit cu fanii ei dieta pe care o utilizează pentru a-și menține corpul în formă.
Spre surprinderea multora, Nadia Comăneci a dezvăluit că nu se atinge de cartofii prăjiți, un preparat atât de îndrăgit de o mulțime de români, și nu a mai făcut-o de aproximativ 20 de ani. Totodată, ea a transmis că nu face exces de carbohidrați, astfel că se ferește pe cât posibil și de paste sau deserturi care conțin cantități uriașe de zahăr:
Nu mănânc cartofi prăjiți și paste. Nu mănânc desert”, a spus Nadia Comăneci, potrivit Fanatik.
Totuși, așa cum am precizat, fosta gimnastă de legendă nu a duce strictețea la rang de artă și are câteva plăceri nevinovate:
În schimb beau o bere-două, la cină. Snack pentru prânz, precum și o bucată mică de ciocolată, aproape zilnic. ”, a completat Nadia Comăneci.
Ce mănâncă, mai exact?
Pusă în postura de a oferi câteva detalii mai precise vizavi de alimentele pe care le consumă, Nadia Comăneci nu a ezitat să prezinte unele dintre mesele ei preferate:
Încerc să mănânc deștept. Cât mai sănătos! Micul dejun este o masă foarte importantă. Beau un iaurt, mănânc un ou fiert, dar și toast cu o feliuță de șuncă de curcan. Nu-mi lipsește nici sucul de portocale și nici cafeaua. Seara consum pește, salate și avocado. Dar și multe fructe”, a mai declarat Nadia Comăneci, potrivit sursei citate.
Și, așa cum era de așteptat, sportul nu are nici el cum să lipsească din viața „Zeiței de la Montreal”. Însă, la acest capitol, prima sportivă de 10 din istoria gimnasticii este ceva mai strictă. Nadia Comăneci a mărturisit că face mișcare în fiecare zi, chiar și atunci când este nevoită să meargă în deplasări lungi:
Mă mișc, zilnic, 30-40 de minute. Chiar și când sunt plecată, fac acest lucru. Caut ca hotelul unde stau să aibă sală de sport, iar în caz contrar, pentru că nu tot timpul am găsit și această facilitate, improvizez de fiecare dată ceva, în cameră”, a mai dezvăluit Nadia Comăneci, pentru cei interesați să îi urmeze exemplul.