Momentul descătușării pentru Ponor! Lacrimi de fericire după aurul câștigat la CE. „E normal să am lacrimi în ochi, am muncit enorm!”

Cătălina Ponor a câștigat medalia de aur în concursul de bârnă din cadrul Campionatelor Europene de Gimnastică de la Cluj-Napoca, probă în care Larisa Iordache a fost medaliată cu bronz.

Gimnasta de 29 de ani cucerește astfel un trofeu continental, la cinci ani după ediția din 2012, de la Bruxelles, când devenea campioană europeană cu echipa și tot în proba de bârnă.

Aurul cucerit la Cluj reprezintă și o revanșă pentru Ponor, după ratarea de la JO 2016, când a încheiat competiția abia pe locul 7.

„M-am simțit extraordinar! E normal să am lacrimi în ochi pentru că am muncit enorm pentru această medalie, nu numai în ultimele șase luni, ci de mulți ani. Ar fi fost păcat ca o secundă de neatenție să-mi distrugă șansele de a câștiga această medalie. Le mulțumesc părinților, care au fost alături de mine, și tuturor celor care au fost aici.

Îmi dă putere această medalie, normal. Este un început de drum pentru mine!„, a declarat Cătălina Ponor la TVR 1, după medalia de aur cucerită la bârnă.

În vârstă de 29 de ani, Ponor a fost notată de arbitri cu 14,566 și a fost urmată de sportiva olandeză Eythora Thorsdottir (18 ani), care a obținut argintul după ce a fost notată cu 14,066, și de Larisa Iordache (20 de ani), care a câștigat bronzul, cu nota 13,966.

Delegația României ajunge astfel la patru medalii câștigate la Campionatele Europene de Gimnastică de la Cluj-Napoca, după ce sportivul Marian Drăgulescu a cucerit aurul la sol și argintul la sărituri.

Sala Polivalentă din Cluj-Napoca găzduiește în perioada 19-23 aprilie Campionatele Europene de Gimnastică, competiție la care participă 274 de gimnaști, dintre care 168 băieți și 106 fete, din 37 de federații.


 

Publicat: 23 04. 2017, 15:19
Actualizat: 23 04. 2017, 15:35