Moment emoționant cu Larisa Iordache! Gimnasta și-a stăpănit cu greu lacrimile după ce România a ratat aurul la Campionatele Europene | VIDEO

Echipa României s-a aflat pe primul loc la finalul calificărilor, dar a ratat medalia de aur de la Campionatele Europene de Gimnastică desfășurate în orașul Mersin din Turcia. Echipa noastră a fost învinsă de Ucraina, după o luptă dramatică. Larisa Iordache a fost foarte aproape să izbucnească în lacrimi pe podiumul de premiere.

Echipa României a obținut medalia de argint la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Mersin. Fetele noastre au dominat calificările de joi, dar la final s-au clasat pe locul, după Ucraina. Echipa noastră, alcătuită din Larisa Iordache, Ioana Stănciulescu, Silvia Sfiringu, Antonia Duţă, Daniela Trică a totalizat 154,496 puncte, fiind depăşită de Ucraina (Anastasia Bacinska, Elizaveta Gubareva, Anastasia Motak, Anghelina Radivilova, Diana Varinska), care a obţinut aurul cu 154,663 puncte.

Pe locul al treilea s-a clasat Ungaria (Csenge Maria Bacskay, Dorina Boeczoego, Zsofia Kovacs, Mirtill Makovits, Zoja Szekely), cu 151,597 puncte.

Cea mai afectată de acest rezultat a fost Larisa Iordache. Sportiva și-a stăpânit cu mare greutate lacrimile când s-a decernat medaliile. (VIDEO AICI)

Larisa Iordache, prima competiție internațională după trei ani

Larisa Iordache a fost singura din echipa României care a făcut toate cele patru aparate, primind 14,166 la sărituri, 13,100 la paralele, 14,133 la bârnă şi 12,766 la sol. Silvia Sfiringu a fost notată cu 14,200 la sărituri, 12,166 la paralele şi 12,366 la bârnă.

Larisa Iordache a început din nou pregătirile în acest an, după o pauză de aproape trei ani. A participat la Campionatele Naționale de la Ploiești și acum la Campionatul European. Obiectivul ei este o medalie la Jocurile Olimpice de anul viitor.

„Nimeni nu îți spune câte ore de antrenament și cât efort fizic investit se află în spatele succesului din sala de concurs. Oricâte performanțe ai avea, e greu să definești etapele care te aduc pe podium.

Zile la rând petrecute în sala de antrenament sau dimineți în aer liber când poți să îți stimulezi corpul în cele mai dinamice moduri. Toate sunt parte din performanțele unui sportiv.

Sunt mândră să spun că în fiecare dimineață mă trezesc cu zâmbetul pe buze când știu că pasiunea mea poate fi exprimată în felul acesta și că pot să-mi investesc timpul în ceea ce îmi aduce cea mai mare motivație.

Am învățat de-a lungul anilor că nimeni nu deține rețeta succesului, ci mai degrabă fiecare și-o crează. A mea e una simplă: disciplină, depășirea celor 10.000 de ore investite în a fi cea mai bună variantă a ta”, spunea Larisa Iordache, în momentul în care s-a întors în sala de antrenament.

Sportiva din România este foarte activă pe rețelele sociale. Postează foarte des mesaje și fotografii din sala de antrenament, dar și din viața de zi cu zi.

Publicat: 19 12. 2020, 19:32
Actualizat: 19 12. 2020, 20:19