Flavius Koczi, locul 12 în finală la individual compus, la CM de la Tokyo

Gimnastul Flavius Koczi s-a clasat, vineri, pe locul 12, în finală la individual compus, cu un total de 87.998 de puncte, la Campionatul Mondial de la Tokyo.

Notele obținute de Flavius Koczi au fost: inele – 13.633, sărituri – 16.433, paralele – 14.433, bară fixă – 13.800, sol – 15.366 și cal cu mânere – 14.333.

Flavui Koczi a obținut cea mai mare notă a finalei, 16.433, la sărituri.

După o evoluție spectaculoasă, titlul mondial a fost păstrat de japonezul Kochei Uchimura (93.631 puncte), urmat pe podium de germanul Philipp Boy (90.530) și de niponul Koji Yamamuro (90.255).

În finală a fost calificat și Marian Drăgulescu, dar a fost retras ulterior și menajat, din cauza unei accidentări.

În concursul pe echipe, gimnaștii români s-au clasat pe locul 8, iar în finalele pe aparate, programate sâmbătă și duminică, vor mai evolua Flavius Koczi la sol, Marian Drăgulescu la sărituri și sol, respectiv Marius Berbecaru la paralele.

Indiferent de rezultatele finale ale delegației masculine a României, cea mai mare performanță obținută la CM de la Tokyo este calificarea la Jocurile Olimpice din 2012.

Sursa: Mediafax

Publicat: 14 10. 2011, 15:35
Actualizat: 14 10. 2011, 16:06