Flavius Koczi a câștigat proba de sol din cadrul Cupei Mondiale de la Doha

Gimnastul Flavius Koczi a câștigat, joi, concursul la sol din cadrul etapei de Cupă Mondială ce se desfășoară la Doha, informează site-ul oficial al competiției.

Flavius Koczi a avut un punctaj de 14,925 din cauza unei penalizări de o sutime ca urmare a ieșirii din suprafața de concurs. Koczi a fost urmat de brazilianul Arthur Oyakawa (14,900 puncte) și slovenul slovenul Rok Klavora (14,700 puncte).

La cal cu mânere, Flavius Koczi s-a clasat pe ultimul loc, cu un punctaj de 14,450 de puncte. Proba a fost câștigată de ungurul Krisztian Berki, cu 15,450 de puncte.

În proba de inele, Andrei Vasile Muntean a ocupat locul al șaselea, cu 15,150 de puncte. Pe locul întâi s-a clasat brazilianul Arthur Nabarrete, cu 15,700 puncte.

În concursul feminin, Larisa Iordache a ocupat poziția a doua în proba de sărituri, cu o medie de 14,675 de puncte. Iordache a fost depășită de sportiva vietnameză Thi Ha Thanh Phan, 14,825 puncte.

La paralele inegale, Diana Bulimar și Larisa Iordache s-au clasat pe locurile cinci și șase cu 13,750 puncte, respectiv 13,325 puncte. În această probă s-a impus chinezoaica Jiaxin Tan, cu 14,850 de puncte.

Mediafax

Publicat: 28 03. 2013, 19:26
Actualizat: 28 03. 2013, 19:27