Drăgulescu trage tare pentru Rio! „Mă antrenez la 6 aparate, dar am așteptări de la 3 și de la calificarea cu echipa la JO”

Gimnastul Marian Drăgulescu, care a revenit la pregătiri în ianuarie și speră să participe pentru a treia oară la Jocurile Olimpice, a declarat, marți, într-un interviu acordat UEG că se antrenează la șase aparate, dar așteptările sale sunt de la trei și o calificare cu echipa României la Rio 2016.

Cu opt titluri mondiale câștigate (câte patru la sol și sărituri), dar și nouă medalii de aur europene și trei medalii olimpice în 2004 (una de argint și două de bronz), Marian Drăgulescu a decis să revină la antrenamente în luna ianuarie, pentru a ajuta echipa României să se califice la JO din 2016.

„Merge foarte bine până acum, mă antrenez la șase aparate, dar am așteptări de la trei aparate – sol, sărituri și bară fixă, precum și de la calificarea cu echipa la Jocurile Olimpice. Partea cea mai grea e să ajung din urmă toți gimnaștii care au muncit din greu în acești trei ani în care eu am lipsit din gimnastică și este foarte greu și să învăț noi elemente care implică riscuri serioase de accidentare”, a declarat Marian Drăgulescu, într-un interviu acordat forului european de profil (UEG).

El mai povestește că a reluat antrenamentele în luna ianuarie și că lucrează la o nouă săritură, „Drăgulescu 2”, precum și că a învățat cel mai frumos și dificil element la bară fixă inventat de prietenul său, gimnastul Igor Cassina.

Drăgulescu a făcut referiri și la perioada de trei ani de inactivitate din marea performanță: „Am antrenat copii cu vârste între 6-13 ani de la clubul meu, Steaua București, iar cu ceilalți antrenori de acolo am promovat trei copii la naționala de juniori. Am activat doar ca antrenor, nu m-am antrenat, am simțit nevoia să iau o pauză și să fac altceva”.

Gimnastul a motivat revenirea sa în sala de antrenamente prin faptul că visul său este să cucerească o medalie de aur olimpică, singura care îi lipsește din colecție. De asemenea, Drăgulescu a mai spus că speră și la o calificare în finala olimpică la bară fixă.

Despre echipa olimpică masculină a României, Marian Drăgulescu spune că aceasta a trecut prin mai multe evenimente în ultimii ani: „Generațiile s-au schimbat, sunt gimnaști tineri care acumulează acum experiență în marile competiții și, cel mai rău lucru, în echipă au fost multe accidentări. Sper ca până la Mondialele din toamnă să prezentăm o formulă completă de echipă”.

Marian Drăgulescu își dorește pentru 2015 o calificare cu echipa la Jocurile Olimpice și cel puțin într-o finală pe aparate. El mai spune că va concura „cu siguranță” la Mondialele din toamnă, de la Glasgow, și simte că poate aduce o contribuție semnificativă echipei.

Mediafax

Publicat: 30 06. 2015, 12:32
Actualizat: 30 06. 2015, 12:33