Drăgulescu, în mijlocul familiei

Sfârșit de august într-un parc din București. Familia Drăgulescu a ieșit cu cei doi copii la plimbare. Micuții plini de energie sunt cu greu stăpâniți de părinți. Richard intră în straturile cu flori, în timp ce Beatrice, mai rezervată, nu o scapă din ochi pe mama Larissa. „Bea e mai geloasă, ea trebuie să fie tot timpul în centrul atenției. Este foarte sensibilă și un pic mai introvertită, așa, ca mine”, explică Marian.

Deși Olimpiada de la Beijing a rămas în urmă, chipul lui încă poartă urmele competiției. Cearcăne adânci și tristețea care i s-a întipărit parcă pe față. Zâmbește rar și asta numai când vine vorba de familie. Gimnastica i-a lăsat un gust amar, încă o dată. „Trebuie să trec peste tot și să o iau de la capăt. Ce a fost a fost, nimic nu se mai poate schimba. Dar doare rău de tot”, explică el.

O vacanță "fără sfârșit"

Larissa e permanent cu ochii după cei mici. Aleargă după ei, îi ceartă, în timp ce „Marocanul” le zâmbește complice. Este o familie frumoasă, pentru care urmează câteva săptămâni liniștite, de vacanță. „Vom pleca la părinții mei, la Călugăreni, apoi la Reșița și la mare, cutreierăm toată țara. Cât despre viitor, nu știu. Nu aș vrea să plec din țară, pentru că aici e inima mea, dar în momentul acesta nu știu. Antrenorat în SUA sau aici, sau tot sportiv, o să văd”, spune Marian, enigmatic. Își dorește să uite tot și apoi să revină. „Vreau să mi se facă dor de sală, de gimnastică, de mine ca sportiv. Până atunci o să fiu doar tată și soț și o să mă bucur de familie”, spune el. Este întrerupt de „Richi”, care îi spune ceva, într-o limbă neînțeleasă de noi. Marian râde și ne lămurește că trebuie să plece, „Richi” vrea să alerge.

"Lângă ei am găsit puterea să merg mai departe, să mă regăsesc și să cred în mine. Când mă trezesc dimineața și le văd zâmbetul, îmi spun că tot ce am făcut merită" – Marian Drăgulescu