Drăgulescu explică pe înțelesul tuturor: „S-a și văzut că bag aterizarea sub mine și îmi feresc piciorul” | VIDEO

This browser does not support the video element.

Marian Drăgulescu a înregistrat la ediția 2017 a Campionatelor Mondiale de la Montreal cel mai bun rezultat al României, însă a ratat podiumul, la ultima execuție a finalei. Gimnastul care va împlini 37 de ani la jumătatea lunii decembrie a dat asigurări că nu se gândește la retragere.

Nu seamănă cu ce s-a întâmplat la Jocurile Olimpice. Nu am fost în deplinătatea forțelor mele fizice. Sunt mulțumit cu ceea ce a ieșit în această competiție, dată fiind conjunctura. Nu mă descurajează, doar îmi pare rău că a venit accidentarea aceasta cu o săptămână înainte de Mondiale„, a declarat Marian Drăgulescu la revenirea de la Campionatul Mondial de Gimnastică de la Montreal.

Accidentat la gleznă, „Marocanul” a fost singur reprezentant al României în finalele pe aparate de la Montreal și a încheiat pe locul patru la sărituri.”Cel mai frică mi-a fost la aterizare, acolo unde s-a și văzut că bag aterizarea sub mine și îmi feresc piciorul. 2017 rămâne un an bun pentru mine, pentru că am cucerit două medalii la Europene și, la Mondiale – o finală și un loc patru. Dacă trag linie, eu zic că a fost un an bun pentru mine„.

Marian Drăgulescu lasă de înțeles că se gândește la Jocurile Olimpice de la Tokyo: „Sper să clădim o echipă, pentru că urmează Mondialele de calificare la Jocurile Olimpice”.

 

Publicat: 11 10. 2017, 08:47
Actualizat: 11 10. 2017, 08:48