Diana Chelaru a părăsit lotul de la București! Ea se antrenează la Onești!

Vicecampioana mondială la sol în 2010, Diana Chelaru (19 ani) nu mai face parte deocamdată din lotul olimpic de gimnastică al României. Ea a părăsit cantonamentul echipei aflată în pregătire la Complexul Național Sportiv „Lia Manoliu” din București pentru a se întoarce acasă, la Onești. În aceste zile, Diana ar fi trebuit să participe la participe la două concursuri în Elveția, Memorialul Arthur Gander și Swiss Cup. „Diana nu se mai află în cantonamentul centralizat, se află într-o perioadă în care nu știe ce să facă, dacă va mai continua sau nu. În acest moment nu există nicio hotărâre oficială din partea ei, o așteptăm să se decidă și apoi vom vedea ce este de făcut”, ne-a declarat Mircea Apolzan, secretarul general al FRG.

Se pregătește pentru Naționale

Revenită la Onești, Diana și-a continuat însă antrenamentele, obiectivul ei fiind participarea la Campionatul Național al echipelor reprezentative de club și Campionatul Național Individual al Maeștrilor, programat la Onești între 16-18 noiembrie. „A simțit că nu mai poate ține ritmul cu antrenamentele făcute la București. Sperăm să se liniștească un pic prin această întoarcere acasă, să se remonteze și să cântărească bine orice decizie. Noi ne dorim foarte mult să continue, însă totul depinde numai de ea”, ne-a declarat Ingrid Istrate, directoarea CSM Onești.

Diana a cucerit bronzul cu echipa la Jocurile Olimpice de la Londra, argintul la sol la Mondialele din 2010, argintul la sol la Europenele din 2011 și este dublă medaliată continental cu bronz în 2010, cu echipa și la sol.

Publicat: 15 10. 2012, 18:45
Actualizat: 15 10. 2012, 18:46