Cum a fost Larisa Iordache alături de iubitul ei în cele mai dificile momente: „A avut un deces în familie, îi scriam mereu”

Larisa Iordache (24 de ani), cea mai medaliată gimnastă la Campionatele Europene, cu 16 medalii, a vorbit despre dedesubturile relației cu actualul său iubit.

Larisa Iordache se pregătește în această perioadă pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, din perioada 23 iulie – 8 august, și a anunțat că este motivată să se întoarcă acasă cu medalia de aur.

După ce a dezvăluit cum l-a cunoscut pe iubitul ei, Larisa Iordache a povestit și cum a fost alături de acesta în momentele dificile prin care el a trebuit să treacă.

Cum a fost Larisa Iordache alături de iubitul ei în cele mai dificile momente

Sportiva noastră a recunoscut, de asemenea, care este cel mai mare defect al ei în relația cu oamenii din jurul său.

„La începutul relației, ne-am întâlnit pe undeva pe la mijlocul zilei și am vorbit până seara. La el în familie s-a întâmplat un deces în momentul acela. Am încercat să fiu alături de el, chiar dacă eu nu scriu, nu întreb.

Acesta e marele meu defect. Nu scriu oamenilor de care îmi pasă, nu îi sun, pentru că tind să cred că așa cum sunt eu, sunt și ei. Dar greșesc de multe ori, pentru că eu când am o perioadă grea, vreau să fiu lăsată în pace. Unii oameni chiar au nevoie de afecțiune. Am încercat să fiu alături de el, așa cum aș fi fost cu un membru al familiei mele. Îl întrebam tot timpul ce face. Iar după ce au trecut câteva zile mi-a spus că vrea să mă vadă.

Și a fost ca și cum am fi fost la prima întâlnire. Parcă nici n-aș fi cunoscut pe nimeni în afară de el. După aparențele de pe rețelele sociale, aș fi crezut că este total opusul a ceea ce este el, ceva rău am crezut despre el. Ne completăm, e ceea ce îmi trebuie mie”, a povestit Larisa Iordache, la podcast-ul lui Radu Țibulcă.

Publicat: 01 06. 2021, 19:13