Chinuri dublate

Retrasă din sportul de performanță, Steliana Nistor (19 ani) s-a întors acasă, la Sibiu, pentru a fi aproape de familie. „Se împarte între facultate, apartamenul pe care îl are și familie. Tot ce îmi doresc pentru ea e să fie sănătoasă și să își găsească liniștea”,  ne-a mărturisit Steliana Dovlecel,  mama ei. Dublă vicecampioană mondială în 2007, medaliată cu bronz la Beijing cu echipa, Stela a vorbit, pentru ProSport, despre cum arată viața ei acum, despre primul Crăciun în familie și despre operațiile prin care va trece.

VIAȚA DUPĂ‚ GIMNASTICĂ‚:  „Este foarte diferită, ai foarte multă libertate, în ideea că știi că nu ai un program chiar așa de strict, trebuie să înveți să îți gestionezi singur timpul și viața.”

FACULTATE: „Sunt în primul an la Educație Fizică și Sport, la Sibiu. Cursurile sunt  interesante, încerc să merg la toate, e o atmosferă frumoasă. În plus, și aici fac gimnastică, bine, la un alt nivel, dar mi-e bine.”

COLEGII DE LA FACULTATE: „M-au primit cu brațele deschise, nu mă așteptam, m-au aplaudat, sunt niște oameni deosebiți, am învățat foarte multe de la ei.”

DISTRACȚIE: „Mai ies cu colegii. A fost ciudat la început, pentru că mi se părea că nu știu cum să mă port sau ce să zic. Acum e OK.”

GLORIE: „Atunci când concurezi și ești în echipă, te caută toată lumea, apoi nimeni. În prima lună după ce m-am retras am mai fost sunată, s-a mai interesat lumea de mine, după care, absolut nimic, s-au lăsat liniștea și uitarea.”

Bitang o ajută

SĂ‚NĂ‚TATE: „Am în continuare dureri la spate, sunt la fel de puternice ca atunci când făceam gimnastică și a apărut și o problemă la încheietura mâinii, unde am o pungă de lichid. Uneori nici cana cu apă nu o pot ridica.”

OPERAȚII: „Momentan, aștept un răspuns de la doamna Mariana Bitang. Dumneaiei mă ajută foarte mult, mă susține și mi-a spus că va încerca să mă ajute. Prima operație va fi la mână, anul următor, apoi voi vedea ce fac cu spatele.”

SALA DE GIMNASTICĂ‚: „Mi-e un dor de sală nu vă pot spune. Aș vrea să fiu acolo, dar nu mai pot, îmi lipsește toată atmosfera, totul”

CONCURSURI: „Mă uit la competiții la televizor și mi se rupe sufletul când mă gândesc că puteam fi și eu acolo. Indiferent cât de mult mi-aș dori, nu mai pot continua, durerile sunt prea mari.”

ANTRENORI: „Vorbesc cu domnii antrenori, păstrez legătura cu ei, pentru că știu că m-au ajutat, că fără ei nu ajungeam niciunde. Îi respect foarte mult și le sunt recunoscătoare. De aceea mi se pare normal să văd ce mai fac.”

Locuiește singură

FAMILIE: „Cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat e că mi-am reunit familia, sunt alături de cei dragi, recuperând anii în care am fost departe de ei.”

APARTAMENT: „Este gata. M-am mutat în el în urmă cu două zile. L-am amenajat, l-am decorat. A fost o muncă de echipă, eu și mama. Sunt foarte încântată cum a ieșit.“

GOSPODĂ‚RIE: „E un pic mai greu să locuiesc singură, dar îmi place, sunt responsabilități pe care nu le-am avut până acum. Îmi place absolut tot ce mi se întâmplă acum.”

SĂ‚RBĂ‚TORI: „Crăciunul în familie, în apartamentul meu, va fi ca un fel de inaugurare, cu toți cei dragi, iar de Anul Nou, nu știu, nu am niciun plan.”

Publicat: 21 12. 2008, 21:09
Actualizat: 22 12. 2008, 10:23