Cătălina Ponor, inclusă în echipa României pentru CM de gimnastică de la Glasgow

Multipla campioană Cătălina Ponor a fost inclusă în echipa de gimnastică a României, alături de Larisa Iordache, Diana Bulimar, Laura Jurca, Anamaria Ocolișan și Silvia Zarzu, pentru Campionatele Mondiale de luna viitoare, potrivit anunțului de joi al UEG.

Echipa României este formată din gimnastele Cătălina Ponor, Larisa Iordache, Diana Bulimar, Laura Jurca, Anamaria Ocolișan și Silvia Zarzu, în timp ce Andreea Iridon este rezervă. Componența echipei poate suferi modificări până cu 24 de ore înaintea debutului competiției.

A revenit după 3 ani de pauză

Cătălina Ponor, multipla campioană la gimnastică, a revenit în concurs, în 12 septembrie, după trei ani de pauză, cu ocazia bilateralului România-Franța, de la Izvorani, ea concurând la trei aparate. Ponor (27 de ani) este triplă campioană olimpică la JO din 2004 și dublă medaliată la ediția din 2012, după care și-a anunțat retragerea din competiții.

Campionatele Mondiale de la Glasgow vor avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie.

Până atunci însă, ultima verificare a echipelor României, atât cea feminină, cât și cea masculină, va avea loc, începând de vineri, la Sala Polivalentă din București, unde sunt programate Campionatele Naționale.

Vineri, vor avea loc concursurile masculine pe echipe și la individual-compus, sâmbătă cele similare feminine, iar duminică sunt programate finalele pe aparate, atât la feminin, cât și la masculin.

Publicat: 24 09. 2015, 13:40
Actualizat: 24 09. 2015, 13:41