Aurelia Dobre, prima gimnastă din România campioană mondială la individual compus, a fost inclusă în Hall of Fame | FOTO

La Petroleum Club din Oklahoma City a avut loc cea de a 20-a Ceremonie de primire în „Hall of Fame” a unor celebrități din lumea gimnasticii internaționale, informează siteul forului român de gimnastică www.romgym.ro. În cadrul acestei Gale, prima gimnastă din România care a cucerit titlul mondial la individual compus, Aurelia Dobre, a fost  inclusă  în această Galerie a legendelor, multipla noastră medaliată la marile competiții internaționale devenind, astfel, cea de a 10-a personalitate a gimnasticii românești care ocupă acest onorant loc alături de alte mari nume ale gimnasticii mondiale.

Potrivit sursei citate, în aceeași ceremonie au mai fost celebrați, de asemenea, Jordan Jovtchev (Bulgaria), Tatiana Lysenko și Igor Korobchinskiy (Ucraina), de mult și ei în galeria legendelor.  „The International Gymnastics Hall of Fame”  cuprinde astfel 91 de personalități din 22 de țări.
Conducând întreaga Ceremonie, Bart Conner, presedintele Hall of Fame, i-a invitat, în ordine, pentru a-și primi Trofeele pe cei patru gimnaști legendari : Aurelia Dobre (România), Igor Korobchinsky (Ucraina), Jordan  Jovtchev (Bulgaria) și Tatiana Lisenko (Ucraina).
Aurelia Dobre, prima gimnastă din România care a câștigat titlul absolut la Campionatele Mondiale (1987), a rostit un scurt discurs primit cu multă căldură. „Sunt foarte onorată să fiu aici, în seara asta”, a spus ea, înainte de a-i menționa pe toți aceia care i-au sprijinit drumul ca tânără gimnastă, inclusiv părinții. „Nadia a fost, de asemenea, o mare sursă de inspirație pentru mine… Și este sigur că gimnastica ei elegantă a inspirat o întreagă generație de copii din întreaga lume…Gimnastica m-a afectat în atât de multe moduri pozitive…”
La rândul său, Bill Sorenson, care a fondat  American Athletic, Inc., a primit „Frank Bare Award”, în timp ce echipa feminină a SUA (Jaycie Phelps, Amanda Borden, Amy Chow, Dominique Moceanu, Shannon Miller, Dominique Dawes, Kerri Strug), care a adus primul aur olimpic pentru gimnastica americană, în 1996, la Atlanta, a fost „oaspetele special”.


Foto: Federația Română de Gimnastică – www.romgym.ro

Născută la București, 16 noiembrie 1972. A început să practice gimnastica la Clubul Dinamo București, sub îndrumarea antrenorilor Emilia Liță și Florin Ștefănescu. În ianuarie 1983 este selecționată la lotul național de junioare de la Onești, unde se antrenează cu Atanasia Albu, Eliza Stoica și Florin Ștefănescu.

  • Prima participare internațională, în primăvara anului 1984, la Europenele de junioare de la Rimini. S-a pregătit la Centrul de Gimnastică din Deva, avându-i ca antrenori pe Adrian Goreac, Maria Cosma și Octavian Bellu. În 1986, la CE de juniori, locul 1 la paralele și sărituri, 2 la bârnă și 3 la individual compus.
  • În 1987, la CM de seniori de la Rotterdam, 3 medalii de aur (individual compus, bârnă, echipe), 2 de bronz (sărituri și sol). Prima gimnastă din România care devine campioană mondială la individual compus. Contribuție la cucerirea argintului la echipe la JO de la Seul. Gimnastă cu un grad înalt de tehnicitate, eleganță și expresivitate în executarea unor exerciții și combinații de mare dificultate, inteligență și un simț motric deosebite. Maestră emerita a sportului.
  • După 1990, s-a stabilit în SUA. Căsătorită cu Fariborz Mofid, au împreună patru băieți, Conduce „Dobre Gymnastics Academy” în Gaithersburg, Maryland. Acum și în „Hall of Fame”.
Publicat: 23 05. 2016, 16:02
Actualizat: 23 05. 2016, 19:49