Ar fi păcat pentru ca povestea atât de frumoasă a gimnasticii românești să nu meargă mai departe. Cine are urechi de auzit…

A căzut cortina peste Mondialul de gimnastică, o ediție plină de tensiune, spectacol, entuziasm, decepții, frustrări. Avem un pic inima grea, știm câtă trudă e în acest sport care ne-a adus atâtea bucurii. E clar că gimnastica e un sport iubit la noi, să sperăm că va primi și sprijinul necesar. Pentru a face performanță e nevoie de multe.

De muncit, fetele ca și băieții știu să trudească din greu. Talente sunt, tradiție există. Dar e nevoie de investiții la baza sistemului, pentru a atrage copiii către acest sport atât de iubit, pentru a ține antrenorii în țară. Judecând după numărul de medalii e sportul cel mai prolific, fără dubii. Ne-am obișnuit să luăm medalii, ne revoltăm și criticăm cu voluptate când ele nu vin după cum considerăm (unii dintre) noi.

Să îi lăsăm pe cei care se pricep să tragă concluziile, să își facă meseria cum știu mai bine. Iar cei care au au putere de decizie să înțeleagă că performanța se face și cu investiții mari. Ar fi păcat pentru ca povestea atât de frumoasă a gimnasticii românești să nu meargă mai departe ! Cine are urechi de auzit…

Articol scris de Mădălina BARBU