Alexandra Piscupescu a câștigat detașat** concursul individual compus

Trofeul Irina Deleanu, una dintre cele mai importante competiții internaționale de gimnastică ritmică din România, ajuns la ediția a 9-a, se desfășoară în aceste zile la sala Polivalentă din București. Vineri au avut loc calificările pentru finalele pe obiecte la junioare și concursul individual

Trofeul Irina Deleanu, una dintre cele mai importante competiții
internaționale de gimnastică ritmică din România, ajuns la ediția a
9-a, se desfășoară în aceste zile la sala Polivalentă din
București. Vineri au avut loc calificările pentru finalele pe
obiecte la junioare și concursul individual compus la senioare.

Alexandra Piscupescu a făcut cu succes pasul la senioare în
acest an și confirmă așteptările. Gimnasta legitimată la clubul
Olimpia s-a impus detașat, cu peste 7 puncte față de a doua
clasată, rusoaica Maria Khludova.

Deja Alexandra a participat, alături de colega ei Adriana
Teocan, la două competiții de top, Grand Prix-ul de la Moscova și
Cupa Mondială de la Debrecen, unde a întâlnit cele mai bune
sportive din lume, printre care rusoaicele Evgenia Kanaeva, Daria
Kondakova și Daria Dmitrieva. Având în vedere că nu a împlinit 16
ani, clasarea în top 20 reprezintă cu siguranță un rezultat
excelent.

Iată rezultatele înregistrate vineri la Trofeul Irina
Deleanu

Concursul individual compus –
senioare

Rank

Name

Country

Rope

Hoop

Ball

Ribbon

TOTAL

1

Alexandra PISCUPESCU

(ROU 3)

26,025

25,400

25,875

25,900

103,200

2

Maria KHLUDOVA

(RUS)

24,800

24,675

21,525

24,750

95,750

3

Olga IEROMINA

(UKR)

23,225

23,425

24,500

23,300

94,450

4

Adriana TEOCAN

(ROU 1)

22,900

23,400

23,450

23,350

93,100

5

Olga SGANZERLA

(ITA)

23,750

23,575

20,900

23,350

91,575

6

Andrada ANTON

(ROU 2)

23,375

22,200

22,550

22,625

90,750

7

Kyriaki CHRISTOU

(CYP)

22,125

23,500

21,800

20,550

87,975

8

Veronica CUMATRINCO

(MDA)

22,500

20,800

21,375

21,650

86,325

9

Mikaela LINDHOLM

(SWE)

21,775

19,900

23,075

18,800

83,550

10

Evita PSENICNI

(SLO)

20,875

20,100

21,575

20,575

83,125

11

Siyana HRISTOVA

(BUL)

19,125

19,875

21,775

22,325

83,100

12

Joanna NAROLSKA

(POL)

22,775

18,650

20,800

20,400

82,625

13

Clara BERNIER

(CAN 1)

20,350

21,850

21,800

17,775

81,775

14

Tamsin LOURENS

(CAN 3)

19,400

20,325

17,550

20,600

77,875

15

Sahard HESAMZADEH

(ECU)

19,875

19,950

17,325

17,775

74,925

16

Kelsey ANDERSON

(CAN 2)

18,400

19,200

19,300

15,750

72,650

Junioare – calificări

Nr.

Name

Country

ROPE

1

Ralina RAKIPOVA

(RUS)

24,550

2

Hermina DOHOTARIU

(ROU)

24,500

3

Aysha MUSTAFAYEVA

(AZE)

22,975

4

Anastassia JOHANSSON

(SWE)

22,800

5

Natalia OKALIOVA

(SVK)

22,200

6

Darya POVOROTNYA

(UKR)

22,050

7

Amy STEWART

(GB)

20,650

8

Lea GODEJOHANN

(GER)

20,400




Katja BOGDANIC

(SLO)

20,325




Victoria PODOLLAN

(CAN)

20,250




Marta JASINKA

(POL)

20,000




KianDicis WARD

(CAN

19,375




Xenia LELACHI

(MDA)

19,350




Annabelle KOVACS

(CAN)

19,150




Pantelia THEODOULOU

(CYP)

19,150




Vanessa LILESCU

(AUT)

18,675




Tamara GAVRILOVIC

(SRB)

18,500




Daniela ONOFRE

(ECU)

17,750




Mishell SAMPEDRO

(ECU

17,750




Melissa PEREZ

(ECU)

17,350




Simona IVANOVA

(BUL)

0,000

Nr.

Name

Country

HOOP

1

Lala YUSIFOVA

(AZE)

23,825

2

Iuliana LIUBOMEISCAEA

(MDA)

23,100

3

Francesca BACIU

(ROU)

23,000

4

Ralina RAKIPOVA

(RUS)

22,875

5

Sara KRAGULJ

(SLO)

22,800

6

Olga GOROKH

(UKR)

22,375

7

Christina TSCHERNISCHEW

(GER)

22,050

8

Isabella LOSVIK

(SWE)

21,800




Christina MALAKTOU

(CYP)

21,725




Simona IVANOVA

(BUL)

21,225




Maja MAJEROWSKA

(POL)

21,200




Jade FARRELL

(GB)

21,050




Tamara SAVIC

(SRB)

20,975




Xenia KILIANOVA

(SVK)

20,450




Annabelle KOVACS

(CAN1)

20,200




Lisa NAIS

(AUT)

19,975




Kiah WARD

(CAN2)

19,625




Victoria PODOLLAN

(CAN3)

19,475




Mishell SAMPEDRO

(ECU3)

17,700




Daniela ONOFRE

(ECU1)

17,375




Melissa PEREZ

(ECU2)

16,875

Nr.

Name

Country

BALL

1

Julia NIKOL’SKAYA

(RUS)

23,750

2

Lala YUSIFOVA

(AZE)

23,600

3

Diana VALEANU

(ROU)

22,300

4

Iuliana LIUBOMEISCAEA

(MDA)

22,250

5

Isabella CESAR

(GB)

21,400

6

Annabelle KOVACS

(CAN 1)

21,300

7

Christina TSCHERNISCHEW

(GER)

21,250

8

Olga GOROKH

(UKR)

21,250




Maja MAJEROWSKA

(POL)

20,750




Natalia OKALIOVA

(SVK)

20,300




Melissa PEREZ

(ECU 2)

19,800




Victoria PODOLLAN

(CAN 3)

19,450




Lisa NAIS

(AUT)

19,250




Isabella LOSVIK

(SWE)

19,200




Manca MARCELAN

(SLO)

19,150




Tamara GAVRILOVIC

(SRB)

18,650




KianDicis WARD

(CAN 2)

18,450




Simona IVANOVA

(BUL)

18,450




Themida CHRISTODOULIDOU

(CYP)

18,150




Daniela ONOFRE

(ECU 1)

17,400




Mishell SAMPEDRO

(ECU 3)

15,750

Nr.

Name

Country

CLUBS

1

Daria KADENKOVA

(RUS)

24,000

2

Zhala GARATOVA

(AZE)

23,500

3

Lea GODEJOHANN

(GER)

22,450

4

Diana VALEANU

(ROU)

22,350

5

Marta JASINKA

(POL)

21,800

6

Anastassia JOHANSSON

(SWE)

21,775

7

Darya POVOROTNYA

(UKR)

21,200

8

Sara KRAGULJ

(SLO)

20,775




Annabella KOVACS

(CAN 1)

20,450




Iuliana LIUBOMEISCAEA

(MDA)

20,450




Eva KONSTANTINOU

(CYP)

20,425




Victoria PODOLLAN

(CAN 3)

19,725




Cathrine MC NICOL

(GB)

19,200




Xenia KILIANOVA

(SVK)

19,100




Vanessa LILESCU

(AUT)

19,000




Kiah WARD

(CAN 2)

18,700




Anita SIMIC

(SRB)

17,375




Mishell SAMPEDRO

(ECU 3)

16,850




Melissa PEREZ

(ECU 2)

16,575




Daniela ONOFRE

(ECU 1)

15,375

Sîmbătă cu începere de la ora 13.00 vor avea loc finalele pe
obiecte, atât în concursul junioarelor, cât și al senioarelor.
Intrarea este gratuită.

articol și foto de Florin
Alboiu

Publicat: 20 03. 2010, 08:53
Actualizat: 05 04. 2012, 18:31