A sosit Zeița, să înceapă balul! „E sărbătoarea gimnasticii românești!”

Nadia Comăneci speră ca România să obțină medalii la bârnă și sol la Campionatele Europene de Gimnastică de la Cluj-Napoca, aceasta spunând că va fi aproape în fiecare zi la Sala Polivalentă pentru a susține echipele naționale de băieți și fete ale țării noastre, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Nadia Comăneci a declarat, marți, presei, pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj că acest Campionat European de Gimnastică este o sărbătoare a gimnasticii românești și internaționale.

„Mă bucur că mă aflu aici, este un moment mare nu doar pentru fapul că avem aceste Campionate Europene după 60 de ani, din 1957, dar este o sărbătoare a gimnasticii românești și a gimnasticii internaționale. Eu mă bucur că mă aflu aici să sărbătorim acest moment istoric, cupa a pornit în 1957 aici și mă bucur că am readus-o în România. Aștept să le văd pe fete și pe băieți, să văd cum este sala, am auzit că totul este foarte frumos. Voi fi aproape în fiecare zi în sală, vor fi momente frumoase cu fetele și băieții care concurează, cu fetele care au adus succes gimnasticii noastre. Sperăm să vedem un concurs frumos, să fim alături de ai noștri, sperăm să luăm ceva medalii la bârnă și la sol”, a spus Nadia Comăneci.

Aceasta a subliniat că are amintiri frumoase de la Cluj-Napoca, unde a fost ultima oară în urmă cu 40 de ani, în 1977. „Mă bucur că am revenit”, a mai spus fosta sportivă.

Nadia Comăneci a fost întâmpinată, marți, pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj de președintele Federației Române de Gimnastică, Adrian Stoica, și de președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, de la care a primit un buchet de trandafiri.

Sala Polivalentă din Cluj-Napoca va găzdui în perioada 19 – 23 aprilie Campionatele Europene de Gimnastică, la competiție participând 274 de gimnaști, din care 168 băieți și 106 fete, din 37 de federații. Miercuri vor avea loc calificările la băieți, iar joi la fete, urmând ca finalele să aibă loc vineri, sâmbătă și duminică.

mediafax

Publicat: 19 04. 2017, 13:55
Actualizat: 19 04. 2017, 13:56