Gest pentru Felix Baumgartner. I-au dedicat recordul mondial fostului iubit al Mihaelei Rădulescu
O echipă de scufundători din Austria a bifat un nou record mondial, după ce, timp de 24 de ore, au parcurs 81,11 kilomentri pe sub apă, iar la final au recurs la un gest special.
În frunte cu liderul formației, Christian Redl, aceștia i-au dedicat performanța conaționalului lor, Felix Baumargtner, partenerul Mihaelei Rădulescu, cel care și-a găsit sfârșitul tragic pe 17 iulie.
I-au dedicat recordul mondial lui Felix Baumgartner
O echipă de șase scufundători din Austria a bifat un nou record mondial, după ce, timp de 24 de ore, la Termele din Bad Hofgastein, au parcurs 81,11 kilomentri pe sub apă, depășind obiectivul inițial de 70 de kilometri. La final au avut de transmis un mesaj cât se poate de special.
Prin vocea liderului Christian Redl, aceștia au dedicat performanța conaționalului lor, Felix Baumargtner, decedat în condiții tragice pe 17 iulie anul curent într-un accident cu parapanta motorizată, în zona Porto SantElpidio, scrie Kronen Zeitung.
Echipă austriacă de scufundători în apnee (scufundări libere) a fost formată din următorii: Nin Röhrenbacher, Ivan Mircetic, Christian Redl, Kerstin Schnitzhofer, Jaromir Foukal, Maurice Fellner și Clemens Marton.
„A avut o viață extraordinară. Timp de 12 ani, am fost alături de el la toate aventurilor sale: spectacolele de acrobație, zborurile cu elicopterul, zborurile cu paramotorul, săriturile cu parașuta și parapanta. Eram inseparabili, dar pasiunea lui ne-a despărțit, deși el va rămâne mereu cu mine.
Felix a fost cu adevărat special, în multe privințe, iar acum vreau doar să am grijă să continui să spun povestea lui extraordinară. Va trebui să trec peste șoc, peste durere, peste diminețile în care trebuie să fac doar o cafea, nu două. Asta îmi va frânge inima în fiecare zi”, a declarat Mihaela Rădulescu, potrivit Il Resto del Carlino.
Foto: Facebook
Christian Redl
Unul dintre cei mai experimentați scufundători din lume
Fost bancher, Redl este unul dintre cei mai în vogă scufundători în apnee din lume, de-a lungul timpului el stabilind mai multe recorduri mondiale în scufundări libere.
Pe lângă cariera sportivă, el se ocupă intens de antrenament mental, managementul riscului și motivație, fiind prezent la numeroase evenimente la nivel internațional de prezentări și seminarii.
Redl a lansat și cartea „Breath to Success”, în care vorbește despre puterea respirației și cum poate aceasta poate conduce la mai multă liniște de sine, putere în forțele proprii și succes în viață.