Galatasaray s-a „încărcat” înaintea semifinalei cu Alba Blaj din Liga Campionilor cu un meci memorabil făcut de Hagi și Popescu, în urmă cu 18 ani! „Dacă ajunge în finală, e candidată nr. 1 la trofeu”

Pentru a ajunge în finala Ligii Campionilor de duminică, CSM Volei Alba Blaj trebuie să elimine sâmbătă, de la ora 19:00, un brad uriaș în Europa, Galatasaray Istanbul. Cele două formații sunt cotate cu șansele trei și patru la câștigarea trofeului, după VakifBank Istanbul și Conegliano (Italia), care se înfruntă sâmbătă, în prima semifinală, de la ora 16:00. Turneul Final Four se joacă la București, iar Galatasaray s-a motivat înaintea competiției cu un moment istoric al echipei de fotbal cu același nume, din perioada în care românii Gheorghe Hagi și Gică Popescu erau eroi la Istanbul.

„În acest sezon am avut mare succes când am jucat departe de casă”, a declarat antrenorul Ataman Güneyligil al echipei Galatasaray, înainte de turneul Final Four. Echipa turcă a câștigat trei meciuri din patru desfășurate în deplasare în Liga Campionilor, în acest sezon, calificarea pentru faza finală de la București fiind realizată tot în deplasare, pe terenul formației italiene Igor Gorgonzola Novara, cu 3-1, după ce în tur a pierdut la Istanbul cu 3-2.

„Cu cât competiția este mai tare, cu atât echipa noastră este mai motivată. În 2000, nimeni nu i-a oferit șanse echipei noastre de fotbal împotriva lui Arsenal în finala Cupei UEFA de la Copenhaga (n.r. cu Hagi și Popescu în teren, Galatasaray a câștigat trofeul la loviturile de departajare de la 11 metri). Nimeni nu a crezut că echipa feminină de baschet poate câștiga titlul în Euroleague în 2014. Așadar, dacă ajunge într-o finală, Galatasaray este candidată numărul 1 pentru a câștiga trofeul”, a mai spus Ataman Güneyligil.

Galatasaray a mai jucat într-un Final Four în urmă cu 5 ani, când l-a și organizat, de altfel, dar nu a reușit să treacă de semifinale. În final, formația turcă s-a clasat atunci pe locul 4.

„Avem jucătoare accidentate, avem slăbiciuni, dar ne vom lupta pentru finala de sâmbătă. Chiar dorim să fim parte a finalei mari de duminică”, a declarat și Sükrü Yengil, directorul sportiv al echipei Galatasaray, echipă care va fi însoțită de un număr important de suporteri la București, care cu siguranță vor crea o atmsoferă incendiară.

„Suntem pregătite pentru Final Four. De fapt, suntem puțin nerăbdătoare”, a susținut căpitanul echipei Neslihan Demir Güler (34 ani), una din vedetele care va fi prezentă la București. Voleibalista de la Galatasaray își va încheia practic cariera după turneul Final Four. Ea a câștigat deja Liga Campionilor, în 2015, când reprezenta o altă formație turcă, Eczacibasi Istanbul.

  • Tatiana Kosheleva, o altă vedetă a echipei Galatasaray, nu va juca la București, fiind accidentată.

La casele de pariuri, Galatasaray este favorită înaintea partidei cu CSM Volei Alba Blaj, dar cu siguranță că ardelencele nu vor fi cu garda jos și vor încerca o calificare istorică și în marea finală, programată duminică, de la ora 19:00.

 

Publicat: 04 05. 2018, 11:46
Actualizat: 04 05. 2018, 11:57