Gală Superkombat la București! Vezi cine va lupta pe 21 mai

Fostul campion mondial de K1, olandezul Albert Kraus, va lupta
cu Marius Tiță în Gala Superkombat de la București, programată în
21 mai la Patinoarul Mihai Flamaropol, a anunțat, miercuri, într-o
conferință de presă, promotorul Eduard Irimia.

„Pentru această gală de la București am reușit să îl
aducem pe Albert Kraus, fost campion mondial în K1 care va lupta cu
Marius Tiță. Prin prezența lui Kraus în România sperăm să atragem
atenția și altor nume mari din K1 asupra circuitului Superkombat
WGP. Prezența lui ne onorează și suntem convinși că vom avea parte
de o luptă spectaculoasă în 21 mai
„, a spus Irimia.

Gala de la București face parte din cadrul circuitului
internațional Superkombat WGP produs de promotorul Eduard Irimia.
Următoarele gale ale circuitului vor avea loc la Torino, Londra,
Madrid și alte orașe europene, toate urmând să fie transmise în
peste 70 de țări de pe patru continente. „Circuitul Superkombat
este tot un grand prix cu reguli de K1. Se schimbă doar numele, din
Local Kombat în Superkombat, dar cel mai important lucru este
faptul că devine un circuit internațional cu o expunere foarte
mare. În urma parteneriatului cu Eurosport, galele Superkombat vor
putea fi urmărite în direct pe patru continente în peste 70 de
țări. Este un lucru cu care ne mândrim deoarece vorbim de un produs
românesc care va avea o expunere internațională uriașă. La Torino,
Londra și Madrid unde sunt mari comunități de români, ne așteptăm
să avem în sală peste 6.000 de români”, a explicat promotorul, care
deține funcția de președinte al Superkombat WGP.

Superkombat WGP a semnat un parteneriat cu Blue Air în urma
căruia numele circuitului va fi inscripționat pe un avion al
companiei aeriene. „Am reușit să atragem un sponsor puternic,
compania Blue Air, cu care am semnat un parteneriat. Este o
companie care ne va ajuta să ne promovăm și în străinătate, nu
numai în România. Un avion va fi inscripționat cu numele
Superkombat, lucru care ne va oferi o expunere importantă pe
aeroporturile din Europa. Valoarea contractului este confidențială,
dar pot să vă asigur că sprijinul Blue Air este substanțial”, a
menționat Irimia.

Promotorul a anunțat că încearcă să aducă în România, într-o
gală din toamnă, lupta dintre Daniel Ghiță și Badr Hari. „Am primit
o propunere pentru organizarea meciului dintre Daniel Ghiță și Badr
Hari în toamnă. Este un meci scump, dar cu ajutorul a doi sau trei
sponsori, sper să reușesc să aduc această luptă în România. Dacă se
va realiza, cu siguranță va fi «main-event-ul» deceniului în
România în ceea ce privește luptele de contact”, a adăugat Eduard
Irimia.

Programul Galei Superkombat de la București, programată în 21
mai la Patinoarul Mihai Flamaropol, este următorul:

Albert Kraus (Olanda) – Marius Tiță (România)

Serghei Lascenko (Ucraina) – Dzevad Poturak
(Bosnia-Herțegovina)

Roman Kleibl (Cehia) – Mladen Brestovaci (Croația)

Rico Verhoeven (Olanda) – Sebastian Ciobanu (România)

Cătălin Moroșanu (România) – Tony Lopez (SUA)

Bogdan Stoica (România) – Pacome Assi (Franța) (meci pentru
titlul intercontinetal WAKO Pro, categoria 88,6 Kg).

MEDIAFAX

Publicat: 04 05. 2011, 18:38
Actualizat: 04 05. 2011, 18:40