Franța e în stare de urgență, dar turneul de tenis de la Paris – Bercy se dispută fără spectatori. Novak Djokovic a declinat invitația

Turneul ATP de categorie Masters 1.000 de la Paris se va desfăşura fără spectatori, în perioada 31 octombrie – 8 noiembrie, după ce preşedintele Emmanuel Macron a anunţat că ţara reintră în izolare, informează presa franceză.

Încă o retragere de marcă în tenis. Magdalena Rybarikova, fostă semifinalistă la Wimbledon, a agățat racheta în cui

Dacă liderul mondial Novak Djokovic, deţinătorul titlului, a decis să nu participe la acest turneu, în schimb marele său rival Rafael Nadal, care nu s-a impus niciodată în sala pariziană, va fi prezent.

Întrecerea trebuia să se dispute cu 1.000 de spectatori pe zi. După ce iniţial au fost introduse retricţii de circulaţie după ora 21.00, organizatorii au decis ca sesiunile de seară să aibă loc cu porţile închise.

Djokovici nu vine, Nadal a sosit deja la Paris

„În urma ultimelor anunţuri guvernamentale şi a implementării unei noi izolări din 30 octombrie, Rolex Paris Masters, care va avea loc în perioada 31 octombrie – 8 noiembrie la Accor Arena, va trebui să se desfăşoare cu porţile închise.

Federaţia franceză de tenis a lucrat, de la începutul crizei sanitare prin care trece ţara noastră, în continuă consultare cu serviciile de stat, asupra opţiunilor de organizare pe care le poate solicita în funcţie de situaţia sanitară.

De asemenea, FFT va organiza turneul cu responsabilitate, în această nouă configuraţie. FFT este conştientă de dezamăgirea pe care o vor simţi persoanele care, în cele din urmă, nu pot asista la turneu, le mulţumeşte pentru înţelegere şi le asigură că banii pe bilete vor fi rambursaţi cât mai curând posibil”, a precizat FFT.


Spaniolul Rafa Nadal a sosit joi la Paris şi a postat pe Instagram o fotografie de pe aeroportul Orly. „Nu demult am fost la Paris şi iată că m-am întors după câteva săptămâni”, a scris câştigătorul ultimului turneu de la Roland Garros.

Publicat: 30 10. 2020, 07:08
Actualizat: 30 10. 2020, 07:09