FR de Judo a aprobat componența loturilor naționale ale României și programul competițional și de pregătire pentru 2018. Comunicatul oficial

Federația Română de Judo a emis un comunicat, duminică seara, în care a anunțat că s-a aprobat componența loturilor naționale ale României precum și programul competițional și de pregătire aferent anului 2018. Mai mult, oficialii FR de Judo mai precizează că a fost supus analizei și deciziei, un proces verbal întocmit deorganele de control ale ANAF, primit la dată de 29.12.2017.

„În data de 20.01.2018 a avut loc ședința Comitetului Director al Federației Române de Judo

pe lângă aspectele de ordin tehnic specifice acti vitatii federației, s-a aprobat componeța loturilor naționale ale României (Anexă), precum și programul competițional și de pregătire aferent anului 2018;

de asemenea a fost supus analizei și deciziei, un proces verbal întocmit deorganele de control ale ANAF, primit la dată de 29.12.2017; Comitetul Director a decis să ducă la îndeplinire măsurile dispuse de organul de control prin procesul verbal, respectiv măsurile care nu au fost realizate până la această dată;

conform cererii din raportul ANAF, Federatia Română de Judo a declanșat procedura legală de recuperare ale unor sume cheltuite ilegal de către foști șefi și/sau angajați ai federației în perioada 2011-2015 (spre exemplu Doru Săptă, fost președinte al Federației Române de Judo, aproximativ 200 000 lei, inclusiv dobânda aferentă, societatea Edas Finance SRL și Eduard Doandes, deasemenea fost președinte al Federației Române de Judo, aproximativ 670 000 lei, Grozavu Daniela, fost contabil șef al federației, aproximativ 500 000 lei).

Federatia Română de Judo va sesiza organele de cercetare penală împotriva  celor indicați de Raportul final care urmează să fie comunicat de ANAF conform incadrarilor dispuse de organul de control”, se arată în comunicatul FR de Judo.

 

Publicat: 22 01. 2018, 11:46
Actualizat: 22 01. 2018, 11:47