Fourcade și Berger au câștigat primele curse din Cupa Mondială de biatlon! Eva Tofalvi, locul 29 în proba de individual!

 

Francezul Martin Fourcade și norvegianca Tora Berger au câștigat cursele de invididual masculin, respectiv feminin de la Ostersund, primele din acest sezon al Cupei Mondiale la biatlon.

Fourcade continuă parcursul din sezonul trecut

Cu opt victorii și 1100 de puncte obținute, Martin Fourcade devenea campion în Cupa Mondială de biatlon pentru prima dată în carieră în sezonul trecut, devansându-l pe norvegianul Emil Hegle Svendsen. Iar performanțele francezului, care a declarat că-și dorește și o carieră în schi fond, nu au scăzut nici în noul sezon, care a debutat ieri, la Ostersund. Cu o singură țintă ratată, la cea de-a doua tragere din poziția culcat, Fourcade a câștigat proba de individual 20 de kilometri din stațiunea suedeză, încheind parcursul în 50 de minute, 33 de secunde și șapte zecimi, cu 12.3 secunde peste ocupantul locului secund, austriacul Dominik Landertinger, care a ratat și el tot un foc. Pe locul trei s-a clasat germanul Erik Lesser (24 de ani), sosit la 21.7 secunde de Fourcade, deși nu a ratat niciun foc. Surprinzător de bine a sosit și bulgarul Krasimir Anev, locul opt, la un minut și 31 de secunde în spatele liderului. Anev a ratat și el tot un foc, chiar la ultima tragere în poligon. Nume mari, precum Ole Einar Bjoerndalen, Simon Fourcade sau Tarjei Bo nu au participat în cursă din cauza unor probleme medicale. „Nu am fost în cea mai bună formă, după ce am participat la două curse de schi fond în ultimele 10 zile. Sunt un biatlonist mai bun decât anul trecut, dar mă simt foarte obosit”, a declarat Fourcade după cursă. Cupa Mondială de biatlon continuă sâmbătă, cu proba de sprint 10 km.

Berger, cursă perfectă în proba feminină  

Medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de la Vancouver în 2010 și la Campionatul Mondial de la Ruhpolding în 2012 la proba de individual 15 kilometri, Tora Berger (31 de ani) a arătat în această seară încă o dată de ce este considerată una dintre cele mai valoroase biatloniste pentru acest exercițiu. Norvegianca nu a ratat nici măcar un foc și a avut o deplasare pe schiuri perfectă, pentru a termina cei 15 kilometri în 44 de minute, 33 de secunde și 5 zecimi, la peste un minut de locul secund,  bulgăroaica Daria Domraceva, care a ratat două focuri, câte unul la prima, respectiv ultima trecere prin poligon. Podiumul a fost completat de rusoaica Ekaterina Glazirina, care nu a ratat niciun foc, dar a păcătuit la deplasarea pe schiuri, fiind cu două minute mai lentă decât Berger. Deși nu a ratat niciun foc, Eva Tofalvi nu a încheiat decât pe locul 29, la 4 minute și 47 de secunde în spatele câștigătoarei, reușind să își treacă în cont 12 puncte în clasamentul general al Cupei Mondiale. Reka Ferencz a câștigat și ea cinci puncte, încheind pe locul 35, fără nicio ratare în poligon, la 5 minute și 27 de secunde de Berger. În fine, Luminița Pișcoran a terminat pe locul 43, cu două ratări, la o diferență de aproape șase minute de locul întâi. Proba feminină de sprint 7,5 km are loc tot sâmbătă.

 

Publicat: 29 11. 2012, 23:00
Actualizat: 29 11. 2012, 23:01